Israelul şi-a închis frontierele pentru toţi străinii, cu excepţia rezidenţilor, pentru a combate epidemia de noul coronavirus, a anunţat miercuri Ministerul de Interne, potrivit AFP.
Până acum, în Israel au fost înregistrate 433 de cazuri de îmbolnăvire cu COVID-19. Toate locurile de petrecere a timpului liber, precum şi şcolile şi universităţile au fost închise în ultimele zile în Israel. Autorităţile au interzis de asemenea marţi deplasările ‘neesenţiale’.
„În urma recomandărilor Ministerului Sănătăţii, s-a decis ca începând de astăzi (miercuri – n.r.), străinii care nu sunt nici cetăţeni ai Israelului, nici rezidenţi, nu vor mai putea intra” pe teritoriul ţării, a precizat ministerul într-un comunicat.
Până acum, străinii care dovedeau că au posibilitatea să rămână în izolare timp de 14 zile aveau permisiunea să intre în Israel.
Autorităţile israeliene au înăsprit marţi măsurile menite a limita răspândirea coronavirusului.
Locuitorii nu mai pot ieşi din casă decât „pentru a merge să cumpere alimente şi medicamente, să consulte un medic sau să ajungă la locul de muncă, unde nu trebuie să existe mai multe zece persoane”, a dispus Ministerul Sănătăţii, anunţând de asemenea suspendarea transportului public pe timp de noapte.
În acord cu autorităţile palestiniene, organismul israelian însărcinat cu activităţi civile în Teritoriile Palestiniene a anunţat de asemenea miercuri că străinii rezidenţi în Israel nu vor mai putea să intre în Cisiordania ocupată, unde au fost înregistrate 44 de cazuri de persoane contaminate.AGERPRES