Ministerul Culturii propune vizionarea poveştii a şapte clădiri de patrimoniu

Play

Ministerul Culturii propune vizionarea poveştii a şapte clădiri de patrimoniu, spuse din perspectiva relaţiei pe care le au în prezent cu comunităţile în care se află.

Linkul de acces pentru vizionarea acestor documentare este https://patrimoniu100.ro/7-povesti-despre-patrimoniu-si-co…/.

„Vă prezentăm 7 poveşti video despre patrimoniu şi comunitate. Seria de documentare ‘Patrimoniu pentru următorul secol’ are ca temă patrimoniul cultural construit. Poveştile acestor clădiri sunt spuse din perspectiva relaţiei pe care le au în prezent cu comunităţile în care se află. Selecţia acoperă diversitatea stărilor de conservare, a proprietarilor, a localizării, a rolului istoric dar nu în ultimul rând a modului în care sunt privite de către oamenii din jurul lor”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a Ministerului Culturii.

Clădirile reunite în această serie de documentare sunt: Conacul Petre P. Carp din Tibăneşti, Iaşi; Sala Unirii din Alba Iulia; Casa Levin – Casa Ionel Brătianu din Iaşi; Palatul Românul – Casa Vasile Goldiş din Arad; Centura de Fortificaţii a Bucureştiului; Casa Memorială „Iuliu Maniu” din Bădicin, Sălaj, şi Cinematograful Arta din Cluj-Napoca. AGERPRES