Precizări privind organizarea şedinţelor consiliilor locale şi judeţene în perioada stării de urgenţă

În contextul rolului pe care autoritățile publice locale îl au în cadrul acțiunilor întreprinse în vederea împiedicării răspândirii şi combaterii COVID -19, prefectul Marian Grigoraș a transmis astăzi către administrațiile tuturor localităților din județul Iași o îndrumare metodologică privind organizarea și derularea activităților administrative în concordanță cu prevederile art. 50 din Decretul Președintelui României nr.195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, respectiv: ”Pe durata stării de urgenţă, autorităţile administraţiei publice centrale şi locale vor lua măsuri pentru organizarea activităţii astfel încât să fie evitat, pe cât posibil, contactul direct între persoane, inclusiv prin utilizarea mijloacelor electronice de comunicare”. Astfel, potrivit art.96, alin.4 din Codul Administrativ aprobat prin OUG nr.57/2019 ”Unităţile administrativ-teritoriale, în relaţiile cu alte autorităţi şi instituţii publice, persoane fizice sau persoane juridice, pot utiliza poşta electronică, ca instrument de comunicare oficială”. În acest context, în perioada pentru care este instituită ”starea de urgență”, UAT-urile pot comunica spre verificarea legalității, în format electronic, actele administrative adoptate sau emise la nivelul autorității publice locale, la adresa de poștă electronică: verificarelegalitate@prefecturaiasi.ro. De asemenea, cu privire la desfășurarea ședințelor de consiliu, în aplicarea art. 134 alin. (2) și alin. (4), a art.137 alin.(1) și 139 alin.(5) lit.c din OUG 57/2019 privind Codul Administrativ, există cadrul legal ca unitățile administrativ teritoriale să poată reglementa derularea acestora utilizând mijloace ce comunicare la distanta.  Astfel, prezența consilierilor locali, în contextul prevederilor art. 50 din anexa 1 la Decretul Președintelui României nr. 195/2020 poate fi constatată prin orice mijloace electronice de comunicare considerate necesare, suficiente și legale în funcție de specificul fiecărei unități administrativ teritoriale. Cu titlu orientativ, prevederile regulamentului de organizare și funcționare a consiliului local poate fi modificat prevăzând ca „în situații excepționale, constattate de către autoritățile abilitate, precum epidemiile, pandemiile, fenomenele naturale extreme, cutremure, actele de terorism și alte situații care fac imposibilă prezența consilierilor locali la locul desfășurării ședințelor consiliului local, ședințele consiliului local sau ale comisiilor de specialitate se desfășoară prin mijloace electronice în baza unei proceduri aprobate cu celeritate prin hotărâre a consiliului local prin majoritate simplă. Rezultatele votului vor fi consemnate de către secretarul general al unității administrativ teritoriale în procesul verbal al ședinței” Totuși, în situația în care, din motive obiective, nu se pot desfăşura şedinţele consiliului local prin mijloace de comunicare la distanță, acestea vor avea loc cu respectarea strictă unor condiţii adecvate de prevenire a răspândirii COVID-19:

  • utilizarea unei săli încăpătoare, care să permită păstrarea unei distanțe de 1,5 m între participanți;
  • dezinfecția prealabilă a spațiului în care va avea loc ședința;
  • aerisirea corespunzătoare a spațiului de ședință;
  • participanții vor purta, pe cât posibil, măști de protecție și mănuși.

În situația în care în sediul primăriei nu există un spațiu corespunzător, autoritățile sunt îndrumate să apeleze la alte locații de la nivelul unității administrativ-teritoriale. În același timp, prefectul Marian Grigoraș a transmis și o îndrumare metodologică pentru asigurarea finanțării necesare măsurilor de combatere a COVID-19, pentru situațiile în care persoanele aflate în izolare la domiciliu au nevoie de sprijin, pentru achiziția materialelor necesare pe plan local pentru dezinfecție, precum și pentru protecția personalului administrativ al UAT-urilor, se aplică prevederile art. 36 din Legea nr. 273/2006, privind finanţele publice locale:

(1) În bugetele locale se înscrie fondul de rezervă bugetară la dispoziţia consiliului local […], în cotă de până la 5% din totalul cheltuielilor. Acesta se utilizează la propunerea ordonatorilor principali de credite, pe bază de hotărâri ale consiliilor respective, pentru finanţarea unor cheltuieli urgente sau neprevăzute apărute în cursul exerciţiului bugetar, pentru înlăturarea efectelor unor calamităţi naturale, precum şi pentru acordarea unor ajutoare către alte unităţi administrativ-teritoriale în situaţii de extremă dificultate, la cererea publică a primarilor acestor unităţi ori din iniţiativă proprie.

          (2) Fondul de rezervă bugetară prevăzut la alin. (1) poate fi majorat în cursul anului, cu aprobarea consiliului local […], din disponibilităţile de credite bugetare care nu mai sunt necesare până la sfârşitul anului.