LINIȘTEA DE DINAINTEA FURTUNII

 

A trecut și Buna Vestire peste noi, oferindu-ne o întâlnire timidă cu Dumnezeu, cum nu a mai fost până acum, cel puțin pentru noi, cei care astăzi încercăm să ținem în viață semnul crucii. Momentul biblic este semnificativ, atâta timp cât vestea bună, pe care o primește Fecioara Maria, aduce în realitate rodul pântecului acesteia, pe care din 25 martie începe să-l poarte pe cel dovedit mai apoi a fi Iisus Hristos pentru totdeauna, veriga noastră indestructibilă care ne ține legați de veșnicia Tatălui, Fiului și a Sfântului Duh.

În teritoriul realității din ce în ce mai tensionate se moare, mai ales din cauza indisciplinei și a incompetenței, a aroganţei care, iată, scoate din tipar toate bâlbâielile comise din prostie crasă și nepermisă în numele și sub semnătura celor care au pus stăpânire nu numai pe birouri luxoase, cât mai ales pe destinele celor ce formează comunitățile regionale ale semenilor noștri.

Suceava a devenit Lombardia României, în ceea ce privește epicentrul atacului noului coronavirus Covid-19, cel mai important prădător al acestei realități. O fostă capitală a Moldovei, cu oameni gospodari și greu de învins, cu un ADN al învingătorului, a ajuns astăzi să înspăimânte, să se amestece cu inevitabila rostogolire în urma căreia doar tristețea mai poate înflori, mai ales că aceasta astăzi s-a pietrificat într-un zid implacabil.

Atunci când incompetența și dezinteresul au nimerit în același personaj dominându-l și subjugându-l să obțină, fără nici un efort prea mare, de la sine parcă, una dintre cele mai nimicitoare bombe cu efecte imediate.

Virusul Covid-19 a reușit să nimicească tot ceea ce a prins în cale, pe acest câmp de luptă permisibil la dezordine și prostie, la oameni batjocoriți de prostia unui manager din care a dispărut sentimentul uman de compasiune, grija față de semenii săi și, mai ales, față de numitorul comun al tradiţiei zonei, de oameni gospodari, dominați de milostivire.

Un singur om a făcut posibilă distrugerea moștenirii milenare, valoarea simbolică și de referință a premiului pe care președintele Klaus Werner Iohannis l-a acordat acestui spital considerat atunci de referință. Iată că, există și opusul maximei ”omul sfințește locul”, în sensul că există și reversul acestei ziceri, ”omul îngroapă locul”.

Suceava și-a virusat cadrele medicale în cea mai cruntă disperare, diminuând la maxim forţa de atac a halatelor albe.

Le nivel național, România încearcă să ajungă din urmă Italia și Spania, plasându-se între acestea, la nivelul dinamicii care se pregătește să ne lanseze pe una dintre cele mai abrupte curbe, plasându-ne în spațiul cosmic, acolo unde moartea își pune în evidență stăpânire totală și fără nici o replică.

Am depășit suta de mii de autoizolați, am trecut de 6000 de carantinați, infestații tind să treacă de o mie, în timp ce morții noștri se apropie  de 14, din care șase au fost ”produși” de Suceava.

Imaginea terifiantă, greu de suportat, este aceea că vorbim despre moarte în casa ei, unde chiar și un simplu om care își pierde viața provoacă adevărate mișcări telurice.

Dacă această imagine o suprapunem peste ceea ce se întâmplă în Italia, Spania, Germania, Franța sau chiar Marea Britaniei, ne dăm seama dintr-o dată că Dumnezeu încă ne ține de mână, oferindu-ne imagini de coșmar cu peste 3000 de morți care se iau la întrecere cu cei 14 morți mioritici, pentru a suprapune extrema care ne desparte de viață.

Specialiștii ne sun că mai avem două săptămâni să ieşim din spirala în care intrase deja Spania, făcând saltul de la câțiva zeci de morți la câteva mii.

Acest salt a fost posibil din momentul în care avertizarea specialiștilor a fost tratată cu indiferenţă și nepăsare, alegându-se în locul izolării la domiciliul, plimbările prin parcuri, păduri, inițiindu-se grătare, masând grupuri semnificative de petrecăreți la iarbă verde.

Această inconştienţă era cât pe ce să muște și din poporul român, popor faultat de conaționalii săi întorși de la muncă din Italia, moment în care a început să apară și morții noștri produși de gestul emoționat de a se întoarce copii la părinți sau părinții la copii, să crească exponențial numărul infestaților, să se dubleze sau chiar să se tripleze numărul carantinaților, respectiv a autoizolaților.

Orașele țării au început să ofere imaginile orașelor părăsite, atât de apreciate de epidemiologi, garanția fracturării epidemiei, distrugerea lanțului al infestaților, ceea ce permite imunizarea și  dezvoltarea acelor anticorpi necesari în vindecării de această infecție virală.

Iată că s-a mai distrus un mit. Virusul Covid-19 s-a dovedit a fi ateu, atacând și biserica, îmbolnăvind personalul bisericesc al unui lăcaș de cult din Capitală, doi preoți, doi diaconi și doamna care vindea lumânări.

Patriarhul Daniel cheamă pe toți credincioși să cultive pacea prin rugăciune.

S-au scos și icoanele din Biserici și moaştele, pentru a se lupta și așa cu noul virus, așa cum   s-a mai întâmplat acum 200 de ani cu epidemia de holeră și ciumă.

Rămânem în stradă de unde se observă cel mai bine liniștea de dinaintea furtunii.

ADI CRISTI