IMAGINI LUATE DIN VIITOR

România a intrat în scenariul IV. România nu mai există, atâta timp cât ”inconștientul rațional” Traian Băsescu a decretat, cu același aplomb pe care l-a avut pe timpul președinției sale de două mandate consecutive: România a pierdut războiul cu coronavirusul ! Nu bătălia, nu lupta de cartier, de mahala, ci chiar războiul cu cel mai ucigător virus al acestui început de mileniu III, chiar dacă, trebuie să citim statisticile, a trimis până acum pe lumea cealaltă mai puțin de o sută de mii de oameni nevinovați, chiar dacă, de regulă, au plecat dintre noi cei care au avut accelerate și alte boli mai serioase decât ”o biată răceală”, după cum, un alt președinte de talia lui Traian Băsescu, încerca să se plaseze în spațiul ”declaraţiilor încurajatoare”.

România a trecut de 2000 de infestați cu noul coronavirus Covid-19, ceea ce înseamnă că am scăpat virusul din mână și i-am conferit infestarea necontrolată a spațiului comunitar. Ce înseamnă această nouă etapă? Într-adevăr, să fi pierdut războiul cu coronavirusul Codvid-19, așa cum ne-a spus-o de la obraz Traian Băsescu?
Îngrămădeala la microfon devine o adevărată îmbulzeală. O călcare în picioare a limbilor lătrătoare, fără ca să se mai țină cont de moartea care de această dată acoperă ca o pâclă ochii împietriţi ai celor care respiră, în cele din urmă, doar cu ajutorul ventilatoarelor din secțiile ATI. Fără voia noastră intrăm în proza marelui Urmuz, acolo unde lucrurile prind viață și se îndrăgostesc, intrând în realitatea absurdului. Vorbăreții noștri politicieni, guralivi prin fișa postului, încearcă să puncteze emoțional pe acest teritoriu, reușind să mai abată atenția de la flacăra celor 50 de lumânări, care ard în carne vie, sub forma tributului  plătit morții, coronavirusului ucigaș sfidător, arogant, necruțător cu semenii noștri.

Spațiul politic devine un spațiul auxiliar, uneori chiar pierdut, pulverizat peste chipurile împietrite de moarte. De acea moarte invizibilă, inexistentă, dar care lasă pe umbra noastră frica omenească, spaima datorată dușmanului care nu se vede, dar care există, care ucide din ce în ce mai des.

Nu mai avem decât șansa ieșirii din inerția care ne ține lipsiți de aer, care ne usucă plămânii de dorul unei guri de aer proaspăt, inspirat de bună voie, cu acea puternică tragere de aer în piept.

Știu că acest banal gând, dar decisiv pentru viață, începe să ne pregătească pentru cele mai simple dorințe, pentru ceea ce altădată nu păstram în șirul celor trei dorințe pe care peștișorul de aur era dispus să ni le îndeplinească. Doream atunci, bogății, palate, frumuseți, uitând că cea mai mare dorință a noastră ar fi trebuit să fie și cea mai simplă atunci de avut, sănătate, sănătate, sănătate. Acum, ne dăm seama că un om sănătos este mult mai aproape de viața îndelungată, de șansa de a trăi cât să reușească să-și vadă cu ochii toate visele, toate proiectele sale înfăptuite în numele umanității.

Scenariul IV devine astfel scenariul incapacității sistemului nostru sanitar de a avea grijă de oamenii bolnavi. Este scenariul încăpățânării noastre de a nu ceda, de a nu ne recunoaște învinși. De aici s-ar putea să apară salvarea românului pus față în față cu coronavirusul Covid-19.

Istoricește vorbind marile bătălii au fost câștigate de oastea română atunci când nimeni nu îi mai dădea nici o șansă, când toate datele o trimiteau acasă cu înfrângerea prinsă la butonieră. Nu cred că și în această bătălie nu se va ajunge la acest deznodământ.

Așteptăm doar sclipirea care va face diferența, care va arăta din nou lumii că suntem în stare să fim și ceea ce vad cancelariile Europei, nu doar cerșetorii de pe marile bulevarde, culegătorii de căpșuni, îngrijitorii de animale din țările nordice, îngrijitorii de bătrâni ai Italiei, Spaniei sau meșteșugarii necesari Germaniei. Mai sunt și constructorii și cadrele medicale, ca o formă superioară de organizare a diasporei. Suntem, iată, și puternica cultură est-europeană, tânără și nărăvașă, care și de această dată știe să dea tonul la cântec, de această dată al salvării cu pagube dintre cele mai mici în lupta cu inamicul numărul unu al anului 2020, noul coronavirus Covid-19.

Dar, aceste ultime fraze sunt ipotetice, sunt imagini luate din viitor, imagini care totuși ne privesc pe noi direct și mai apoi, când viitorul devine prezent, să ni se confirme talentul, valoarea și, nu în ultimul rând, capacitatea de a face față situațiilor imposibile.

ADI CRISTI