Consiliul Județean (CJ) Iaşi împreună cu unitățile sanitare și mediul universitar caută soluții pentru a putea lua cele mai rapide și eficiente măsuri pentru limitarea răspândirii pandemiei cu SARS-CoV-2 în comunitate și pentru protejarea cadrelor medicale. În acest sens, președintele CJ, Maricel Popa, a discutat marţi, 31 martie, în cadrul unei videoconferințe, cu reprezentanții spitalelor, ai altor instituții din domeniul sănătății publice și ai universităților. Dezbaterea s-a axat pe modul în care se poate implica fiecare entitate, astfel încât sănătatea populației să nu fie pusă și mai mult în pericol de pandemie. ”Am propus organizarea acestei întruniri tocmai pentru a căuta și găsi soluții inovatoare pentru ca împreună să putem ieși cu bine din această mare problemă. Trebuie să limităm răspândirea virusului. Este nevoie de circuite speciale și de unități medicale bine pregătite. Iașul este centru regional de tratare a bolnavilor infectați cu noul virus. În scenariile făcute de autoritățile medicale, actuala capacitate oferită de spitalele ieșene, dar și din Moldova, va fi greu încercată. Nu vreau să ajungem ca în cazul Italiei, de unde vin informații că medicii trebuie să aleagă pe care dintre pacienți să trateze. Este nevoie de măsuri prompte care să vină în sprijinul oamenilor”, a declarat Maricel Popa, președintele Consiliului Județean Iași. „Cu toții cunoaștem curba lui Gauss, în momentul de față suntem pe o pantă ascendentă. Conform celor care studiază evoluția răspândirii virusului la nivel național mai avem la dispoziție încă 10-20 de zile în care mai putem lua niște măsuri relativ simple. Avem nevoie urgentă de dezvoltarea unor materiale inovative – și aici universitățile ne pot ajuta – pentru că e greu să găsești pe piață materiale de protecție. Universitatea Tehnică lucrează deja la măști cu filtre speciale de tip FFP 3, este singura mască de protecție care poate opri acest virus. Ne-am propus evitarea expunerii personalului medical prin rotația acestuia la 14 zile. La Spitalul de Neurochirurgie funcționăm deja în acest mod, cu grupe de lucru, nu mai există secții specializate”, a afirmat Lucian Eva, managerul spitalului. Președintele Consiliului Județean a reiterat ideea achiziției unui spital mobil care să deservească întreaga regiune, propunere susținută și de personalul medical. ”Prezența spitalului mobil tampon pare un efort financiar destul de mare dar din analizele efectuate, faptul că va fi amplasat în afara orașului, cu acces la utilități și la drumul european, poate reduce foarte mult riscul infectării celorlalte unități medicale. Nu în orice spital se pot organiza circuite noi peste noapte, de aceea, la o astfel de unitate am putea asigura triajul pacienților care să ajungă apoi la clinicile noastre”, a mai spus dr. Lucian Eva, managerul Spitalului de Neurochirurgie. Participanții la întrunire au subliniat necesitatea testării rapide a cadrelor medicale și a pacienților care se adresează spitalelor. În acest sens, va fi crescută capacitatea de testare prin aparate PCR și vor fi achiziționate teste rapide. Aparatele de testare de la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară vor fi reprogramate pentru a putea citi și analiza și testele pentru noul virus. (E.M.)