Maricel Popa propune ca banii din amenzi să fie direcţionaţi în lupta cu noul coronavirus

Maricel Popa, preşedintele PSD Iaşi, propune crearea unui cadru legal pentru ca sumele încasate din sancțiunile date pentru încălcările la regimul stării de urgență să poată fi alocate exclusiv pentru lupta împotriva pandemiei. Liderul social democrat afirmă că este la îndemâna Guvernului să adopte urgent o astfel de măsură. „Conform datelor oficiale, până acum s-au dat amenzi de aproximativ 60 milioane de lei în baza prevederilor legale referitoare la starea de urgență. Doar la nivelul județului Iași, de la emiterea ordonanţelor militare au fost aplicate aproape 2.200 de sancţiuni în valoare de 5,2 milioane de lei. Sunt sume importante, care pot fi utilizate pentru achiziția de măști, combinezoane, dezinfectanți, teste, ventilatoare, atât de necesare cadrelor medicale. Pe de o parte, cu toții suntem într-o adevărată cursă pentru identificarea unor noi surse de finanțare, pentru găsirea de soluții care să vină în sprijinul pacienților și al cadrelor medicale, pentru creșterea capacității de reacție a sistemului medical la această pandemie. Pe de altă parte, observ că forțele de ordine dau foarte multe amenzi. Din păcate, este o realitate faptul că nu toți românii au înțeles gravitatea situației în care ne aflăm. Dacă românii ar ști că banii plătiți pentru încălcarea prevederilor legale din timpul stării de urgență vor fi utilizați doar pentru tratarea semenilor aflați în situații dificile cauzate de coronavirus, poate ar plăti mai repede sancțiunile. Este clar că avem nevoie de toate resursele posibile pentru a putea face față problemelor cauzate de coronavirus”, declară Maricel Popa. Acesta arată că suma sancțiunilor date până acum ar fi suficientă inclusiv pentru achiziționarea spitalului mobil propus a fi amenajat în zona Lețcani. „Costurile unui astfel de spital mobil cu o capacitate de 250-300 de paturi ar fi de aproximativ 15 milioane de euro și ar deservi întreaga Moldovă. Inițiativa presupune ca unitatea medicală avansată, de tip ROL-3, să fie utilizată doar pentru pacienții infectați cu noul coronavirus, să fie practic un spital nou COVID 19, cu facilități de triere, testare, analize și consultații primare pentru pacienți”, precizează, în încheiere, preşedintele PSD Iaşi. (E.M.)