Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a convocat miercuri o ședință de lucru cu privire la organizarea și desfășurarea evenimentelor dedicate aniversării a 75-a a Victoriei în Marele Război pentru Apărarea Patriei, comunică MOLDPRES.
Potrivit Serviciului de presă al Președinției, în cadrul ședinței s-a decis ca mai multe acțiuni stabilite anterior să fie realizate. Este vorba despre restaurarea și amenajarea complexelor memoriale, salubrizarea cimitirelor militare, vizitarea și felicitarea veteranilor la domiciliu, depunerea pe 9 Mai a coroanelor de flori de către conducerea de vârf a țării.
Totodată, pornind de la situația de criză în care ne aflăm și restricțiile impuse de autorități privind manifestările în masă, participanții la ședință au fost unanimi în opinia că evenimentele în masă, precum Marșul Victoriei – „Regimentul nemuritor” și concertul festiv dedicat Zilei Victoriei, să fie transferate pentru data de 24 august – Ziua eliberării Moldovei de sub ocupația fascistă.