Breaking News

Consumul mondial de petrol va fi anul acesta, în medie, de 92,82 milioane de barili pe zi

Consumul mondial de petrol va fi anul acesta, în medie, de 92,82 milioane de barili pe zi, cu 6,8% mai mic faţă de cel din 2019, ca efect al pandemiei de coronavirus, o scădere a cererii pe care Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol o califică drept istorică şi fără precedent în analiza de piaţă publicată joi, relatează agenţia EFE.

„Actuala situaţie mondială, determinată de apariţia COVID-19, la începutul anului, în China, şi în restul lumii din martie, pare să reprezinte furtuna perfectă pentru distrugerea cererii”, afirmă reprezentanţii OPEC, în raport, avertizând că există riscuri ca diminuarea cererii să fie chiar mai mare.

În raportul din aprilie, publicat la Viena, OPEC revizuieşte radical în jos calculele făcute cu numai o lună înainte şi situează cererea la cel mai redus nivel de după 2015.

„Pentru 2020 previziunile de creştere a cererii au fost revizuite în scădere cu 6,9 milioane de barili pe zi”, au indicat experţii grupului, din care fac parte 13 ţări.

Deja impactul se va resimţi pe parcursul întregului an şi în toate regiunile, iar calculele OPEC evidenţiază o incidenţă specială în primul trimestru în China şi în al doilea trimestru în rândul ţărilor mai industrializate, cu scăderi de peste 18% comparativ cu perioadele similare.

Analiştii OPEC semnalează impactul pandemiei asupra consumului de carburanţi pentru transport şi industrie.

„Este de aşteptat ca închiderile de urgenţă din multe zone, prin care guvernele încearcă să combată expansiunea COVID-19 în SUA, Europa, părţi din Asia, Orientul Mijlociu şi alte regiuni, să reducă semnificativ distanţele parcurse şi să afecteze negativ şi creşterea cererii în al doilea trimestru din 2020”, semnalează raportul.

Deşi previziunile sunt că cererea îşi va reveni gradual în a doua jumătate a anului, dar sub valorile din 2019, OPEC avertizează că „incertitudinile mari” legate de viitor vor face ca riscurile privind scăderea comenzii să fie importante şi „sugerează posibilitatea de noi ajustări”.AGERPRES/