Peste 1.700 de persoane aflate în autoizolare la domiciliu, identificate în ultima săptămână la Iaşi

În perioada 10 – 16 aprilie, echipele Direcţiei de Asistenţă Socială (DAS) au identificat 1.724 de persoane singure sau familii fără venit sau cu venituri reduse și care se află în autoizolare. În perioada mai sus menționată, angajații municipalității au furnizat ajutoare alimentare la domiciliu pentru 95 de familii fără venituri. Totodată, 84 persoane sau reprezentați ai unor familii fără venit au fost informate cu privire la modalitățile de acordare a beneficiilor sociale, iar alte 1.629 de persoane autoizolate au primit informații privind obligația de respecta prevederile legale cu privire la autoizolare, respectarea regulilor privind igiena, serviciile puse la dispoziție de DAS. Totodată, municipalitatea a continuat să ajute persoanele vârstnice aflate în nevoie. Astfel, în perioada 10 – 16 aprilie, au fost identificate 152 persoane cu vârsta peste 65 de ani care nu au susținători și nici altă formă de ajutor. În perioada menționată, angajații municipalității au făcut pentru acestea 24 de aprovizionări cu alimente și șapte livrări de medicamente. De asemenea, au fost distribuite 45 de pachete asigurate conform HCL 105 / 2020, iar alte 34 de pachete prin HCL 294 / 2012. Totodată, cinci persoane au primit, gratuit, hrană caldă prin intermediul cantinei Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, iar două persoane vârstnice au primit hrană caldă, contra cost, prin intermediul Alma Catering. În perioada 10 – 15 aprilie, grație societății CCI Construct Iași, au fost acordate pachete gratuite pentru opt persoane. Nu în ultimul rând, 3.317 de persoane vârstnice au fost consiliate telefonic de către cadrele medicale din serviciile de specialitate ale DAS Iași. În aceeași perioadă, DAS Iași a identificat 150 de persoane fără adăpost, acestea fiind cazate în centrul din C. A. Rosetti (80) și în centrul temporar de la Baia Populară (70). Primăria le-a oferit acestora hrană, pachete de igienă, articole de îmbrăcăminte și încălțăminte și posibilitatea de a apela la personal specializat (asistent social, îngrijitor, asistent medical). De menționat faptul că beneficiarii centrului din C. A. Rosetti au intrat în autoizolare voluntară din data de 8 martie, iar cei ai centrului de la Baia Populară din 26 martie. La ambele centre paza este asigurată de Poliția Locală, în regim non stop. În perioada 13 – 18 aprilie au fost atrase și donații de la parteneri privați. Astfel, Crucea Roșie a donat 150 de cornuri care au fost distribuite persoanelor fără adăpost sub formă de mic dejun. Fundaţia „Solidaritate şi Speranţă” a donat opt porţii de hrană caldă / zi care au fost distribuite persoanelor vârstnice fără venituri, iar Fundația „Emmaus” 75 mic dejunuri / zi care au fost  distribuite persoanelor fără adăpost cazate la Baia Populară. În ziua de 18 aprilie, cu ocazia Sărbătorilor de Paști, SC Xerxeslux SRL (prin restaurantul „La cumătru”) a oferit o masă festivă (mic dejun, prânz, cină) celor 150 de beneficiari ai adăposturilor de urgență. Aceiași beneficiari au primit produse alimentare neperisabile şi produse tradiţionale pascale (cozonaci şi ouă roşii) din partea parohiei „Sf. Antonie cel Mare”. “Pentru persoanele vârstnice autoizolate la domiciliu, lipsite de sprijinul familiei sau al unui aparținător, angajații DAS se vor deplasa la domiciliu pentru a primi lista cumpărăturilor și banii, iar în aceeași zi produsele necesare vor fi livrate solicitanților. În acest sens există și un număr de telefon care poate fi apelat non stop, în caz de necesitate: 0770.448.993. În același scop, de luni până vineri, în intervalul orar 8.00 – 18.00, mai sunt disponibile două numere de telefon: 0770.205.740 și 0770.882.824”, precizează reprezentanţii municipalităţii. Cheltuielile pentru alimente vor fi suportate de persoanele care solicită ajutor, iar angajații DAS vor acorda sprijin pentru evitarea deplasărilor și a locurilor aglomerate în vederea reducerii riscului de expunere la epidemie. Pentru persoanele care au nevoie și de donații în medicamente sau/și alte produse, DAS va contacta fundații, asociații și companii disponibile să doneze. Companiile sau ONG-urile care vor să se alăture acestui demers sunt rugate să folosească adresa de e-mail dac_iasi@yahoo.com. (E.M.)