Nerealizările lui Maricel Popa din mandatul său, lipsa de viziune şi de coerenţă a acestuia, se transformă în noi promisiuni deşarte pentru ieşeni. Consilierii judeţeni PNL au luat act, cu surprindere, de forma unui aşa-numit MasterPlan al drumurilor judeţene pentru perioada 2021 – 2025, un document scos din pălărie de Maricel Popa, fabricat peste noapte în spatele uşilor închise, declară Romeo Vatră, liderul grupului consilierilor liberali din Consiliul Judeţean Iaşi. “Pentru Maricel Popa, noţiunea de consultare, de dezbatere publică, are ca înţeles impunerea directă spre aprobarea plenului Consiliului Judeţean a unei fiţuici lipsite de fundamentări serioase şi bazată pe informaţii fictive. Maricel Popa invocă, în raportul de specialitate, cifre absurde de circa 200 milioane lei, pentru care nu există nicio garantie legală că acestea vor putea fi acoperite”, afirmă Romeo Vatră, care îi reaminteşte preşedintelui CJ că fonduri din modernizarea unor drumuri judeţene au fost direcţionalte pentru realizarea spitalului mobil. “Alte drumuri judeţene pe care Popa le-a introdus în proiect pentru înduplecarea grupului consilierilor liberali, drumuri care traversează comune conduse de primari PNL, sunt doar la nivelul unor studii de fezabilitate, fără să aibă o sursă certă de finanţare. Astfel, Maricel Popa nu face decât să umfle suma totală cu cifre nerealiste. Nu în ultimul rând, în goana sa disperată după capital electoral, Maricel Popa recunoaşte, chiar prin MasterPlan-ul propus, că în ultimii şase ani, inclusiv mandatul său, a reuşit să finalizeze modernizarea a 11 kilometri de drumuri judeţene, adică 1,83 kilometri de drum judeţean pe an! Aceasta este oglinda realizărilor lui Popa, o imagine pe care nu o mai poate manipula acum, spre sfârşitul mandatului său”, susţine liderul grupului consilierilor liberali din CJ. Având în vedere toate aceste aspecte, grupul consilierilor judeţeni PNL anunţă că va respinge “această anomalie propusă de Maricel Popa” şi va propune formarea unui grup de lucru, compus din membri ai plenului CJ, pentru a analiza, în mod realist, nevoile din infrastructura rutieră judeţeană. “Până atunci, ce ne propune Maricel Popa este doar o fiţuică electorală care arată că, la finalul mandatului său, acesta va rămâne doar o memorie tristă în analele politicii locale”, conchide Romeo Vatră, liderul grupului consilierilor judeţeni PNL Iaşi. (E.M.)