La capătul a 42 de zile de măsuri stricte de izolare la domiciliu, copiii din Spania au avut voie duminică să iasă din nou afară, în anumite condiţii, informează DPA.
Copiii cu vârsta sub 14 ani au voie să iasă acum afară timp de o oră pe zi însoţiţi de unul dintre părinţi. Trotinetele, patinele cu rotile şi skateboard-urile sunt permise, dar copiii nu au voie să se îndepărteze la o distanţă mai mare de 1 kilometru de locuinţă.
Foto: (c) MARISCAL / EPA
Multe dintre familiile care au ieşit din locuinţe pentru prima dată după mai multe săptămâni le-au pus copiilor măşti de protecţie.
Foto: (c) JOSE MANUEL VIDAL / EPA
„Trăim această zi cu un amestec de emoţie şi teamă”, a spus Carmen, mama a două fetiţe, care locuieşte în centrul Madridului.
Carmen a primit vestea cu teamă, gândindu-se că în curând trotuarele vor fi pline de oameni, dar fiicele ei, Sara, de 6 ani, şi Julia, de 3 ani, au fost încântate.
„Julia a început să aplaude tare în faţa televizorului atunci când s-a anunţat că cei mici pot ieşi din nou din case”, a spus Carmen.
Spania, una dintre ţările cele mai afectate de pandemia de COVID-19, a introdus reguli stricte de izolare la domiciliu luna trecută. Oamenii au avut voie să-şi scoată animalele de companie la plimbare, dar nu au putut merge pur şi simplu la o plimbare sau să iasă să alerge. Aceste restricţii rămân în continuare în vigoare.
Foto: (c) MARISCAL / EPA
Sâmbătă, premierul Pedro Sanchez a declarat că aceste măsuri se vor relaxa începând cu data de 2 mai, ”dacă pandemia îşi continuă evoluţia favorabilă”.
Cele mai recente statistici, date duminică publicităţii, potrivit cărora s-a înregistrat cel mai mic număr de decese din 20 martie, au oferit mai multe argumente pentru un optimism precaut. În ultimele 24 de ore, 288 de persoane au decedat din cauza virusului, bilanţul total al deceselor în Spania ajungând la 23.000.AGERPRES