Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, luni, că România va trimite în Republica Moldova o echipă de medici şi personal medical, dar şi materiale de protecţie.
„În Republica Moldova situaţia este complicată şi România, care se consideră un partener extrem de important – credem noi că cel mai important al Republicii Moldova -, va pregăti şi va implementa în câteva zile două măsuri importante: prima – o echipă de medici şi personal medical se va deplasa în Republica Moldova pentru a ajuta spitalele de acolo, pentru a ajuta personalul medical şi medicii de acolo să facă faţă mai bine acestei epidemii; o a doua acţiune va consta în trimiterea de măşti şi materiale sanitare, materiale de protecţie, ba chiar medicamente din rezerva noastră în Republica Moldova pentru a ajuta cetăţenii de acolo să treacă mai uşor peste această epidemie”, a spus şeful statului, într-o declaraţie susţinută la Palatul Cotroceni.
Preşedintele Klaus Iohannis a avut o şedinţă privind măsurile de gestionare a epidemiei COVID-19 cu premierul Ludovic Orban, ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, ministrul Educaţiei şi Cercetării, Monica Anisie, şi şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat. AGERPRES