Breaking News

Grecia va închide tabăra supraaglomerată pentru solicitanţi de azil şi migranţi de pe Insula Samos

Grecia va închide tabăra supraaglomerată pentru solicitanţi de azil şi migranţi de pe Insula Samos din Marea Egee până la sfârşitul anului, a anunţat marţi un ministru al guvernului elen, citat de dpa.

„Situaţia din Samos este foarte dificilă”. Tabăra „va fi închisă”, a declarat ministrul migraţiei Notis Mitarakis postului naţional de televiziune ERT după ce a vizitat tabăra, situată pe un deal lângă oraşul Vathy. O nouă clădire este construită la aproximativ 7 kilometri distanţă, de asemenea pe insulă.

În ultimele două zile, două incendii au distrus zeci de corturi, cabane şi case container. Autorităţile suspectează că focul în tabără a fost pus intenţionat şi poliţia a reţinut 22 de migranţi. Suspecţii sunt acuzaţi de incendiere.

Observatorii locali speculează că incendiile au ca scop să forţeze guvernul grec să înceapă relocarea populaţiei de migranţi pe continent.

De asemenea, este posibil ca incendierea facilităţilor de cazare deja mizerabile să fi fost o parte a unui conflict între migranţi afgani şi africani, potrivit angajaţilor de asistenţă socială de pe insulă.

Tabăra Vathy este supraaglomerată, cu aproximativ 6.800 de persoane trăind în interiorul şi în jurul ei, o populaţie de aproximativ 10 ori mai mare decât cea pentru care a fost concepută.

Situaţia este similară pe alte insule din Marea Egee, cu tabere supraaglomerate în Lesbos, Kos, Leros şi Chios.AGERPRES