Breaking News

Centrul Unic de Comandă a stării de urgență s-a întrunit în ședință

Chişinău, 28 apr. /MOLDPRES/. Prim-ministrul Ion Chicu a condus astăzi ședința Centrului Unic de Comandă a stării de urgență. Autoritățile și instituțiile publice implicate în gestionarea situației epidemiologice au informat despre măsurile întreprinse pentru gestionarea situației epidemiologice, informează MOLDPRES cu referire la Direcţia comunicare și protocol a Executivului.

Ministrul Afacerilor Interne, Pavel Voicu, a raportat că angajații MAI asigură procesul de monitorizare a respectării regimului de autoizolare a peste 14,7 mii de contacți și cca 39,5 mii de persoane aflate sub supraveghere.

Poliția de frontieră a înregistrat intrarea în R. Moldova a 1455 de persoane.

Poliția, împreună cu trupele de carabinieri și militari ai Armatei Naționale patrulează locurile publice pentru a asigura respectarea cerințelor de distanțare socială și reducerea pericolelor de răspândire a infecției.

În prezent este menținut regimul de carantină în 7 localități: mun. Soroca, or. Ștefan Vodă, satul Talmaza din raionul Ștefan Vodă, or. Glodeni, satul Brînzeni din raionul Edineț, localitățile Etulia și Cișmichioi din UTA Găgăuzia.

Prim-ministrul a mulțumit primarilor localităților care au ieșit din regimul de carantină pentru cooperare și implicare.

Ministrul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Viorica Dumbrăveanu, a informat despre investigarea probelor preluate de la 695 de persoane, dintre care au fost confirmate 157 cazuri de infecție. Un caz este de import, din Federația Rusă.

Localitățile cu cele mai multe cazuri confirmate sunt mun. Chișinău – 84, Orhei – 8, Strășeni – 7, Cahul, Căușeni, Drochia și Ialoveni câte 5. În raioanele din stânga Nistrului – 11.

De la începutul epidemiei au fost testate 17228 de persoane și confirmate 3638 de cazuri de infecție.

Până în prezent au fost tratați 975 de pacienți infectați de COVID-19 și a fost înregistrat decesul a 103 persoane infectate cu virusul de tip nou.