Primarul Mihai Chirica a semnat astăzi, 4 mai, contractul de lucrări aferent proiectului cu finanţare europeană privind reabilitarea şi modernizarea zonei de agrement C. A. Rosetti. Lucrările vor fi executate în cel mult 24 de luni de SC Con Ted Company SRL contra unei sume de 6.135.287,64 lei, fără TVA (7.300.992,29 lei, cu TVA). Proiectul „Reabilitare şi modernizare zona de agrement C.A. Rosetti” are o valoare totală de 13.928.129,86 lei, cu TVA (circa 2,9 milioane de euro) și este finanţat european în baza Programului Operaţional Regional – Axa 4 – Obiectivul specific 4.2: Reconversia şi refuncţionalizarea terenurilor şi suprafeţelor degradate, vacante sau neutilizate din muncipiile reşedinţă de judeţ. Contractul de finanțare europeană aferent proiectului a fost semnat de primarul Mihai Chirica și directorul Agenției pentru Dezvoltare Regională Nord – Est, Vasile Asandei, pe 14 noiembrie 2019. Proiectul se derulează pe o perioadă totală de 36 de luni şi presupune înfrumuseţarea zonei de agrement C. A. Rosetti, incluzând reconversia şi refuncţionalizarea a 17.912 metri pătraţi de teren neutilizat. Astfel, vor fi demolate clădirile aflate într-o stare avansată de degradare existente pe terenul respectiv şi care nu aparţin patrimoniului cultural naţional, vor fi modernizate căile de acces și amenajate alei pietonale, spaţii verzi (prin defrişarea vegetaţiei existente, modelarea terenului, plantarea cu plante perene şi gazonarea suprafeţelor, inclusiv plantare de arbori şi arbuşti). De asemenea, vor fi create facilităţi pentru recreere pe terenurile amenajate (zone speciale pentru practicarea sportului, locuri de joacă pentru copii), va fi funcţională o reţea de Wi-Fi cu acces public, vor fi instalate sisteme de supraveghere video, elemente de mobiler urban (bănci, coşuri de gunoi, toalete ecologice, suport de parcare pentru biciclete), vor fi făcute racordări la reţelele de utilitate publică, precum şi sisteme de irigaţii şi iluminat pentru spaţiile amenajate.
(E.M.)