Autoritatea de concurenţă din Turcia a lansat investigaţii în rândul a 29 de companii, inclusiv lanţuri de supermarketuri, din cauza preţului extrem de ridicat al produselor alimentare, de igienă şi de curăţare, în timpul pandemiei de coronavirus (Covid-19), transmite Reuters şi site-ul turkishminute.com.
Investigaţia a fost demarată după ce timp de o lună au fost analizate evoluţiile preţurilor, existând „indicii serioase” că unele companii au încălcat reglementările legale în privinţa preţurilor afişate, se arată în comunicatul instituţiei.
Cetăţenii se plâng pe reţelele de socializare în legătură cu creşterea preţurilor alimentelor în supermarketuri. Şi Guvernul este criticat că nu a extins sprijinul financiar direct către cetăţenii afectaţi de efectele pandemiei.
Pentru a lupta împotriva epidemiei, Turcia a decis, printre altele, să închidă şcoli, să interzică manifestări culturale şi sportive, dar şi să impună măsuri punctuale de izolare socială la sfârşit de săptămână.
Cea de-a şaptea ţară cea mai afectată de pandemia de coronavirus, Turcia a înregistrat 133.721 de cazuri şi 3.641 decese, potrivit unui ultim bilanţ oficial publicat vineri. AGERPRES