În perioada 4 – 8 mai, echipele Direcţiei de Asistenţă Socială (DAS) au identificat 620 de persoane singure sau familii fără venit sau venituri reduse, care se află în autoizolare. În perioada menționată, au fost furnizate la domiciliu ajutoare alimentare (gratuite) pentru două familii fără venituri. Totodată, 55 persoane sau reprezentați ai unor familii fără venit au fost informate cu privire la modalitățile de acordare a beneficiilor sociale, iar alte 563 de persoane autoizolate au primit informații privind obligația de respecta prevederile legale cu privire la autoizolare și regulile de igienă, serviciile puse la dispoziție de DAS, informează, într-un comunicat, Biroul de presă al Primăriei. Potrivit documentului, municipalitatea a continuat să ajute și persoanele vârstnice aflate în nevoie. Astfel, în perioada 4 – 7 mai au fost identificate 88 persoane cu vârsta peste 65 de ani care nu au susținători și nici altă formă de ajutor. În perioada menționată, angajații municipalității au făcut pentru acestea 13 aprovizionări cu alimente și trei livrări de medicamente. De asemenea, au fost distribuite 19 pachete asigurate conform HCL 105/2020. Totodată, șapte persoane au primit gratuit hrană caldă prin intermediul cantinei Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, iar două persoane vârstnice au primit hrană caldă, contra cost, prin intermediul Alma Catering. Nu în ultimul rând, 1.177 de persoane vârstnice au fost consiliate de către cadrele medicale din serviciile de specialitate ale DAS Iași, iar 1.900 de persoane au fost consiliate cu privire la asigurarea alimentelor de bază în perioada stării de urgență. “Pe lângă acțiunile de aprovizionare cu alimente și produse de igienă a persoanelor vulnerabile, în perioada 4 – 8 mai au fost atrase și donații de la parteneri privați. Astfel, Crucea Roşie a donat 500 iaurturi de 900 grame/cutia (distribuite persoanelor fără adăpost, centrelor aflate în izolare preventivă, publice şi private, și centrelor rezidenţiale pentru persoanele vârstnice), precum și 500 de prăjituri (distribuite persoanelor vulnerabile)”, se mai precizează în comunicat. În aceeași perioadă, Fundaţia „Solidaritate şi Speranţă” a oferit opt porţii de hrană caldă/zi (distribuite persoanelor vârstnice fără venituri), Fundația „Emmaus” – 75 mic dejunuri/zi (acordate persoanelor fără adăpost de la Baia Populară), societatea M&R – 54 kilograme de salam (produs acordat persoanelor fără adăpost), Fundaţia pentru Educație Internațională – 75 mese de prânz, constând în două feluri de mâncare (distribuite persoanelor fără adăpost de la Baia Populară), iar Danone – 480 iaurturi de 125 grame/cutia (distribuite persoanelor fără adăpost, centrelor aflate în izolare preventivă, publice şi private, și centrelor rezidenţiale pentru persoanele vârstnice). Totodată, SC Better H&A SRL a pus la dispoziție șapte maşini electrice şi șapte voluntari care ajută la achiziționarea şi distribuirea pachetelor alimentare pentru persoanele vârstnice fără venituri. Pentru persoanele vârstnice autoizolate la domiciliu, lipsite de sprijinul familiei sau al unui aparținător, angajații DAS se vor deplasa la domiciliu pentru a primi lista cumpărăturilor și banii, iar în aceeași zi produsele necesare vor fi livrate solicitanților. În acest sens există și un număr de telefon care poate fi apelat nonstop, în caz de necesitate: 0770.448.993. În același scop, de luni până vineri, în intervalul orar 8.00 – 18.00, mai sunt disponibile două numere de telefon: 0770.205.740 și 0770.882.824. Cheltuielile pentru alimente vor fi suportate de persoanele care solicită ajutor, iar angajații DAS vor acorda sprijin pentru evitarea deplasărilor și a locurilor aglomerate în vederea reducerii riscului de expunere la epidemie. Pentru persoanele care au nevoie și de donații în medicamente sau/și alte produse, DAS va contacta fundații, asociații și companii disponibile să doneze. Companiile sau ONG-urile care vor să se alăture acestui demers sunt rugate să folosească adresa de e-mail dac_iasi@yahoo.com. (E.M.)