Chişinău, 14 mai. /MOLDPRES/. Un lot de ajutor umanitar pentru prevenirea şi combaterea pandemiei COVID-19 a fost transmis joi, la Chişinău, de ambasadorul Lituaniei în Republica Moldova, Kestutis Kudzmanas, transmite MOLDPRES.
„Este un eveniment care denotă faptul cât de mare este cercul de prieteni care ajută ţara noastră la nevoie. Vreau să exprim recunoştinţă Guvernului Lituaniei pentru gestul de solidaritate şi sprijin, care arată încă o dată cât de receptivi sunt partenerii din Uniunea Europeană”, a declarat Oleg Ţulea, ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, la ceremonia de transmitere a lotului.
„Este o bucurie să fim parte la susţinerea europeană pentru ţările Parteneriatului Estic, rămânând în continuare un suporter fidel şi un susţinător activ al parcursului european al Republicii Moldova – primul stat în lume, care 30 de ani în urmă a recunoscut independenţa noastră”, a relevat Kestutis Kudzmanas.
Ajutorul umanitar oferit de Lituania şi care a fost recepţionat astăzi de Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale se estimează la circa 20 mii de euro. Acesta constă în 10 500 de viziere de protecție pentru personalul medical care este pe prima linie de luptă împotriva COVID-19.