Hotărârea nr. 14 din 03 iunie 2020 a Comisiei Naţionale Extraordinare de Sănătate Publică

Chişinău, 3 iun. /MOLDPRES/. În conformitate cu art. 58 din Legea nr. 10/2009 privind supravegherea de stat a sănătății publice și Hotărârea nr.10 din 15 mai 2020 a Comisiei naționale extraordinare de sănătate publică privind declararea stării de urgență în sănătate publică, Comisia națională extraordinară de sănătate publică,

HOTĂRĂŞTE:

1. Reluarea, începând cu 15 iunie 2020, a curselor aeriene regulate de pasageri și a charterelor regulate de pasageri,cu respectarea strictă a următoarelor măsuri de prevenire a răspândirii infecției COVID-19:

1.1.  Aeroportul Internațional Chișinău va asigura:

– organizarea măsurilor de prevenire a infecției COVID-19 pentru pasageri și angajați, în sălile de sosire și plecare: verificarea temperaturii, ecrane de protecție, echipament de protecție personală, soluții de dezinfecție, distanța socială;

– dezinfectarea încăperilor și instalațiilor în terminal, în conformitate cu recomandările Agenției Naționale de Sănătate Publică.

1.2. Operatorii aerieni naționali și străini vor asigura:

– respectarea măsurilor de prevenire a infecției COVID-19 de către personalul navigant și pasageri;

– informarea pasagerilor privind respectarea măsurilor de prevenire a infecției COVID-19 înainte de zbor, în timpul zborului și după aterizare;

– imprimarea și distribuirea la bordul aeronavei a formularelor necesare a fi completate de către pasageri în timpul zborului.

1.3. Operatorii de deservire la sol (handling) vor asigura:

– transportarea pasagerilor din terminal, spre aeronavă și vice-versa, fără rețineri nejustificate și cu asigurarea normelor sanitare;

– dezinfectarea încăperilor și suprafețelor de contact, în conformitate cu recomandările Agenției Naționale de Sănătate Publică.

1.4. Autoritatea Aeronautică Civilă va pune la dispoziția agenților aeronautici și a autorităților publice, care activează pe aeroporturile internaționale din Republica Moldova, materiale informative privind măsurile de prevenire a infecției COVID-19 pentru pasageri și angajați, elaborate de autoritățile naționale și internaționale.

2. Reluarea antrenamentelor desfășurate în aer liber, pentru sportivii legitimați de către Federația de Atletism din Republica Moldova, cu respectarea prevederilor punctului 3 din Hotărârea nr. 13 din 29 mai 2020 a Comisiei naționale extraordinare de sănătate publică.

3. Nerespectarea măsurilor de sănătate publică expuse în prezenta Hotărâre constituie pericol pentru sănătatea publică și va servi temei pentru tragere la răspundere contravențională și/sau penală a persoanelor vinovate.

4. Prezenta Hotărâre intră în vigoare din momentul emiterii și se publică pe pagina oficială a Guvernului.

Președinte al Comisiei, Prim-ministru Ion CHICU

Vicepreședinte al Comisiei, ministru al Sănătății, Muncii și Protecției Sociale Viorica DUMBRĂVEANU

Secretar al Comisiei Nicolae FURTUNĂ