E.ON a sprijinit 16 spitale implicate în lupta împotriva COVID-19

Compania E.ON a donat, în ultimele două luni, echipamente de protecție a personalului medical și dispozitive  de testare specifice COVID-19, în funcție de nevoile specifice,  unui număr de 16 instituții medicale aflate în linia întâi a luptei împotriva Coronavirusului din județele Suceava, Hunedoara, Mureș, Arad, Iași, Cluj, Satu Mare, Neamț, Botoșani, Bacău și Sibiu. Încă de la începutul pandemiei, E.ON a alocat 500.000 de lei pentru susținerea spitalelor care au avut nevoie urgentă de aparatură de specialitate și de diverse echipamente. La rândul lor, angajații E.ON au demarat o campanie de strângere de fonduri, iar compania a dublat suma rezultată. Au fost adunați astfel 100.000 de lei, iar angajații au votat patru spitale către care să fie direcționat ajutorul lor. “În această campanie, în care s-au implicat și angajații E.ON, se află multă emoție fiindcă în fiecare spital sau la fiecare familie susținută de noi am găsit câte o poveste de viață care ne-a impresionat. Gestul nostru este despre solidaritate, despre a face bine unor oameni care aveau mare nevoie să fie ajutați. Suntem bucuroși că am putut să le fim alături în această perioadă dificilă”, spune Manfred Paasch, directorul general al E.ON România.  O altă acțiune importantă, campania „Dăruieşte Lumină”, încheiată de curând, a constat în donarea unei cantități de 250.000 kWh, gaze naturale sau electricitate, care a ajuns la consumatori casnici cu probleme financiare generate de pandemie. Totodată, pentru a veni în sprijinul elevilor proveniți din familii cu o situație financiară precară, E.ON le-a dăruit laptopuri pentru a-i ajuta să participe la cursurile online. În urma acțiunilor derulate de E.ON și angajați au fost sprijinite următoarele spitale: Spitalele Clinice Județene de Urgență Târgu Mureș, Arad, Iași, Cluj Napoca, Spitalele Județene de Urgență Deva, Satu Mare, Piatra Neamț, Botoșani, Bacău, Spitalul Municipal Rădăuți, Institutul Oncologic Cluj Napoca, Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant Târgu Mureș, Spitalul Clinic Pneumoftiziologie, Spitalul Clinic Boli Infecțioase din Iași și Clinica de Pediatrie Sibiu. Totodată, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Suceava a fost asigurată, timp de o lună, masa pentru personalul medical al Secției de Boli Infecțioase, precum și pentru angajații Serviciului Județean de Ambulanță.