Guvernul ucrainean este pregătit să decreteze legea marţială în Ucraina în cazul escaladării conflictului din estul ţării, a declarat miercuri preşedintele Petro Poroşenko, în timpul unei reununi cu liderii administraţiilor regionale, relatează UNIAN, în pagina electronică.„Pot spune că eu, Guvernul şi Verhovna Rada suntem pregătiţi să luăm decizia introducerii legii marţiale în ţară. În orice caz, nu voi întârzia cu această decizie, dacă acţiunile iresponsabile ale agresorului vor conduce la o escaladare a conflictului”, a declarat Poroşenko.El urmează să participe la negocierile de pace care vor avea loc miercuri în capitala belarusă, Minsk, împreună cu preşedintele rus Vladimir Putin, cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele francez Francois Hollande.Înaintea negocierilor însă s-a înregistrat o intensificare a violenţelor în oraşul Debalţeve, din regiunea Doneţk.Negocierile ar putea fi complicate şi de atacul de marţi de la Kramatorsk, care este departe de linia de front. Potrivit OSCE, 16 persoane au fost ucise în acest atac cu rachete, în timp ce miercuri un alt atac într-o staţie de autobuz din Doneţk a provocat moartea a patru persoane.Potrivit unor informaţii neoficiale, negociatorii au încheiat deja un acord înaintea summitului de la Minsk, care include retragerea armamentului greu şi monitorizarea internaţională a liniei de front.