24:ORE Cotidianul 24:ORE Iasi
Din mărturiile pe care mass media le-a smuls din suferința celor internați în „spitalele Covid-19” din țară, Ploiești, Brașov, Suceava, de exemplu, statuia medicilor salvatori eșuează din stâncă în plastilină, din bronz în noroi. Departe de mine de a ataca sub centură efortul incredibil și meritoriu al medicilor dedicați luptei împotriva noului coronavirus. Marile dezacorduri apar în momentul în care actul medical este subordonat interesului politic. Este absurd să vezi cum un bolnav aflat în apogeul suferinței sale intră în direct la televizor și reclamă o durere greu de suportat, acuzând nu lipsa de medicamente, nu lipsa unei scheme de tratament, ci pur și simplu indolența și nepăsarea cadrelor medicale care chiar dacă și l-au asumat în momentul internării sale, pur și simplu nu au făcut nici un efort să se întâlnească cu el, nu o oră, nu două, ci cu zilele (sic!).
Lipsa de încredere a cetățeanului față de sistemul medical, față de diriguitorii acestuia pune gaz pe foc, provocând refuzul de a mai asculta prescrierile medicale, sfaturile lui Raed Arafat, personalitate a medicinei de urgență care a avut fulminantul traseu de a cunoaște și piscurile munților, dar și abisul prăpastiei, încep să fie privite cu o nedreaptă neîncredere.
Ar trebui interzis amestecul politicului în actul medical, în strategia sănătății publice a țării. Medicul să fie cel care dictează, cel care cere pentru a primi, astfel încât de rapiditatea îndeplinirii acestor cereri să fie răspunzători oamenii politici. Dacă vor exista morți pe acest traseu, în primul rând să fie trași la răspundere cei care nu au asigurat la timp tot ceea ce a făcut obiectul cererilor specialiștilor.
Nici o stare de urgență și nici o stare de alarmă nu pot fi declanșate decât la cererea medicilor, așa cum conținutul măsurilor ce se impun și care reclamă această abatere de la democrație, dacă sunt necesare îngrădirii ale drepturilor și libertăților cetățenești. Președintele trebuie doar să certifice și să întărească cu prestigiul funcției sale astfel de decizie, așa cum nu cred că Ministrul Afacerilor Interne sau Prim Ministru, care ar trebui să conducă comitetul tehnic, care să decidă măsurile de specialitate în cazul unei pandemii, ci pur și simplu acesta ar trebui să fie Ministrul Sănătății sau o personalitate în domeniu al medicinei noastre, domeniu acoperitor ca specializare, în cazul pandemiei din 2020, virusologia și epidemiologia, personalitate nominalizată de Ministrul Sănătății. Avem nevoie de o abatere de la ceea ce se întâmplă astăzi și care a prăbușit încrederea cetățeanului în toate comunicatele de presă, mai ales în cele oficiale. Prea mulți infestați apar, prea mulți morți suntem obligați să-i adunăm în contabilitatea Covid-19.
Această despărțire de influența politicului va face bine, în primul rând, împrietenirii cu pacienții, tratarea acestora în conformitate cu jurământul lui Hipocrate, fără a mai avea în spate presiunea de gardian a politicianului, care este nevoit să țină cont și de zâmbetul necesar a fi produs, pentru ca electoratul să-l ia și pe el în seamă, să țină minte că a fost și el printre cei care au pus mâna pe găleata cu ajutorul căreia s-a scos apa din beciul speranței depășirii momentului că a existat în plus o mână de ajutor și pentru el.
Din ce în ce mai multe speculații, din ce în ce mai multe acuze, cu caracter de fatalitate, au fost lăsate să umble de bunăvoie prin spațiul libertății de a ne construi, fără sincope, democrația, în forma ei fără compromisuri.
Acuze de genul crimă cu premeditare, genocide ne ridică părul pe mâini, accentuându-ne reacțiile groazei. Toate aceste atrocități plecând de la buna intenție de a salva țara din calea noului coronavirus, stipulate de Planul Alb al Ministerului Sănătății.
Marea bulibășeală, ce a reușit să producă aceste anomalii de genul crimă cu premeditare și genocid, puse pe seama necorelării efortului medicilor, absorbiți de problematica Covid-19 și a celor trași pe linia moartă cu tot cu pacienţii lor noncovid, au fost obligați să-și urmeze planul de tratament sau cel de intervenții chirurgicale, pentru a face cale liberă confruntării cu noul coronavirus. Chiar dacă secretarul de stat Horațiu Moldovan încearcă să ne convingă că doar un spital pe județ este spital covid și unul de clasă secundară este spital suport, ceea ce se întâmplă în țară, în lumea reală, îl contrazice zdrobitor, chiar și numai la organizare.
Trebuie să ținem minte, pentru a invoca ori de câte ori ne deșteptăm, că niciodată nu vom reuși să fim noi înșine, decât în condițiile în care încrederea în cei care ne vorbesc reuşeşte să redevină una normal, firească, salvatoare, adusă lângă cei pentru care medicii lucrează zi și nopate, lângă cei pentru care omul politic este dispus să dea din sângele cu ajutorul căruia și-a propus ”să pună țara pe roate”.
Nu există încă acest gen de răsărit, această deșteptare în fața căreia să fim noi singuri cu noi, ieșiți dintr-o izolare numai bună de învățătură de minte, care să ne probeze nevoia de predicție.
Avem imperios nevoie de această componentă pentru a înțelege comportamentul medicinei de catastrofă, în care nici o regulă nu este perfectă, evoluția din teren, dictând modificări imprevizibile, de la oră la oră, de la zi la zi.
Suntem încă în plin război. Într-o astfel de încleștare, orice retragere poate fi confundată cu dezertarea, cu părăsirea câmpului de luptă, descoperind la noi, acea particularitate care ne face unici, care ne aruncă copilul din balie cu tot cu apă.
ADI CRISTI
