În această dimineaţă s-a stins din viaţă prof. Ionuţ Popa, fostul antrenor principal al Politehnicii Iaşi. Internat în urmă cu două săptămâni la Spitalul Judeţean din Arad, tehnicianul în vârstă de 67 de ani a pierdut în această dimineaţă lupta cu viaţa. De-a lungul carierei, nea Popică, aşa cum era alintat de către iubitorii fotbalului cel care ne-a părăsit astăzi, a antrenat pe UTA, FC Bihor, Jiul, Politehnica Iaşi, CS Mioveni, Naţional Sebiş, Şoimii Pâncota şi ACS Poli Timişoara. La Iaşi, Ionuţ Popa a fost antrenor principal în două mandate, în perioada 2004 – 2009 şi, respectiv, 2011 – 2012. Dispariţia fostului tehnician nu a trecut neobservată de către clubul ieşean, care a postat pe pagina proprie de socializare un mesaj emoţionant cu titlul “Ionuț Popa, Profesorul, Ionuț, Popică, Mister, nu mai este!”. “Ionuț Popa nu a fost doar un antrenor al Politehnicii Iași! Ionuț Popa a fost un ardelean, adoptat de locuitorii celui mai mare oraș din Moldova! Dovada, în cele puține situații când a venit la Iași în calitate de tehnician al adversarilor, Ionuț Popa a fost aclamat! Ionuț Popa nu a fost doar un antrenor, el a fost un personaj charismatic, comparat cu figuri celebre ale istoriei Moldovei, a fost un personaj omniprezent în viața Iașului, a fost un adevărat prieten al frumosului nostru oraș! Drum bun, prietene! Noi, ieșenii alb-albaștri și nu numai, cu tristețe!”, se arată în mesaj. (E.M.)