AEP informează că, pentru alegerile parlamentare din acest an, până marţi, 1.277 de cetăţeni români cu drept de vot

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că, pentru alegerile parlamentare din acest an, până marţi, 1.277 de cetăţeni români cu drept de vot din afara ţării s-au înregistrat pe portalul www.votstrainatate.ro, dintre aceştia 859 optând pentru votul prin corespondenţă, iar 418 pentru votul la secţia de votare.

AEP reaminteşte într-un comunicat transmis AGERPRES că, potrivit legislaţiei în vigoare, înregistrarea ca alegător prin corespondenţă sau la o secţie de votare a demarat pe 1 aprilie şi se va încheia odată cu expirarea a 15 zile de la data începerii perioadei electorale.

Preşedintele AEP, Constantin-Florin Mituleţu-Buică, reiterează apelul său către românii din străinătate să opteze „cu încredere pentru votul prin corespondenţă, ca modalitate sigură şi comodă de vot la distanţă, fără cozi, fără deplasări, fără costuri şi fără riscuri, mai ales în contextul incertitudinii legate de evoluţia epidemiologică a noului tip de coronavirus”.

AEP menţionează că a constatat, în decursul procedurilor de prelucrare a cererilor transmise pe portalul www.votstrainatate.ro, o serie de erori frecvente comise de alegători. Astfel, AEP precizează că actul de identitate românesc utilizat la înregistrare trebuie să fie acceptat de legislaţia românească – cartea de identitate; cartea electronică de identitate; cartea de identitate provizorie; buletinul de identitate; paşaportul diplomatic; paşaportul diplomatic electronic; paşaportul de serviciu; paşaportul de serviciu electronic; paşaportul simplu; paşaportul simplu electronic; paşaportul simplu temporar.

Autoritatea atenţionează şi că certificatul de naştere şi titlul de călătorie nu fac parte din categoria documentelor de identitate.

AEP precizează şi că actul de identitate utilizat trebuie să fie valabil, numele şi prenumele trebuie să fie scrise întocmai ca în actul de identitate, scanul documentelor ataşate trebuie să fie complet şi vizibil integral, iar documentul de şedere în străinătate trebuie să fie prevăzut în lista din Ordinul ministrului afacerilor externe 1627/2019. De asemenea, atrage atenţia că chiar dacă în paşaport este menţionată ţara de domiciliu sau reşedinţă, este necesară transmiterea unuia dintre documentele care atestă şederea în străinătate, specific pentru fiecare ţară, conform Ordinul ministrului afacerior externe 1627/2019, care poate fi accesat la următorul link: https://www.mae.ro/sites/default/files/file/ordin_1627_din_2019_anexe.pdf.

Toate informaţiile privind procedura de înscriere cu una dintre cele două opţiuni de vot sunt disponibile pe portalul www.votstrainatate.ro la următoarele linkuri: https://www.votstrainatate.ro/Mesaj/PrezentareVotCorespondenta şi https://www.votstrainatate.ro/Mesaj/PrezentareVotSectie.

Întrebările şi sesizările legate de procedura de preînregistrare şi înscriere pot fi transmise la adresa de e-mail contact@votstrainatate.ro. AGERPRES