Joi, 16 iulie, la ora 11.00, jandarmii ieșeni vor fi prezenți la Centrul de Transfuzie Sanguină, răspunzând astfel pozitiv inițiativei Patriarhiei Române, care organizează o campanie națională de donare de sânge. “Conștienți de importanța pe care o are o inițiativă de acest fel, jandarmii doresc să își aducă aportul la completarea rezervei locale de sânge, iar la activitatea sus menționată participă în mod voluntar, în speranța ca prin gestul lor umanitar să determine un număr cât mai mare de persoane să ia atitudine și să conștientizeze faptul că, prin sângele donat pot salva viața unor oameni ce se află în suferință. Fiecare dintre noi înțelegem ce înseamnă camaraderia, să ajuți un semen aflat în situații aparent fără soluții, motiv pentru care, jandarmii ieșeni nu se află la prima acțiune de acest gen, conștiienți fiind de faptul că, dacă sângele înseamnă viață, donarea reprezintă speranța unui nou început”, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Iaşi. Centrul de Transfuzie Sanguină din Iaşi se confruntă în ultima perioadă cu o acută lipsă de sânge, tot mai puţine persoane prezentându-se la unitate pentru a dona lichidul salvator de vieţi omeneşti. (E.M.)