Guvernul a adoptat prelungirea stării de alertă cu 30 de zile

Guvernul a adoptat, miercuri, prelungirea stării de alertă cu 30 de zile, având în vedere creşterea numărului de cazuri de COVID-19 şi deceselor înregistrate la persoane infectate cu SARS-CoV-2, a anunţat viceprim-ministrul Raluca Turcan, la Palatul Victoria, după şedinţa extraordinară a Cabinetului Orban.

„Am adoptat în şedinţa de Guvern o hotărâre cu prelungirea stării de alertă cu încă 30 de zile, iar această decizie este necesară pentru că avem o creştere a numărului de infectări şi o creştere a numărului de decese. Această prelungire a stării de alertă nu vine nici cu restricţii noi, dar, din nefericire, nici cu măsuri noi de relaxare aşa cum ne-am fi dorit pe domeniile care au rămas încă afectate”, a precizat Turcan.

 

Ea a făcut apel la respectarea măsurilor de protecţie sanitară.

„Acestea nu sunt invenţii şi românii, dacă privesc un pic cu atenţie spaţiul public, o să vadă că aceiaşi oameni care îndeamnă la nerespectarea regulilor de protecţie sanitară. Sunt oameni care spun, pe de-o parte, că virusul nu există, iar pe partea cealaltă acuză Guvernul de creşterea numărului de cazuri de infectări. E un nonsens din partea celor care blochează tot setul de măsuri de sănătate publică pe care Guvernul Orban le implementează”, a susţinut vicepremierul. AGERPRES