Chişinău, 16 iul. /MOLDPRES/. Premierul Ion Chicu a participat astăzi la evenimentul de lansare a Sistemului Informațional „e-Autorizație transport”, dezvoltat cu susținerea Programului USAID „Reforme Structurale în Moldova”. Au fost prezenți și ministrul Economiei și Infrastructurii, Ambasadorul SUA, Derek J. Hogan, dar și Duglas Muir, Director al Programului USAID, a relatat pentru MOLDPRES Direcţia comunicare și protocol a Guvernului.
Implementarea Sistemului va permite prestarea în regim online a serviciilor publice și va optimiza procesul de eliberare de către ANTA a actelor permisive.
Șeful Guvernului a menționat că lansarea sistemului va soluționa mai multe probleme cu care se confruntă transportatorii în procesul de obținere a autorizațiilor de transport. Anterior, fiind înregistrate precedente negative, când a fost blocat exportul de produse, din cauza problemelor la eliberarea autorizațiilor. Noul sistem va permite operatorilor să solicite online autorizațiile de transport, să urmărească, oricând, la ce etapă se află procesarea cererii, dar și va diminua corupția în domeniu.
”Sistemul „e-Autorizație transport” constituie o soluție din categoria Guvern către Cetățean și Guvern către Business, care are drept scop tranziția de la procesele manuale la cele digitale și diminuarea intermediarilor în procesul de interacțiune a operatorilor de transport rutier cu ANTA”, a spus Prim-ministrul, exprimând gratitudine Guvernului SUA pentru suportul oferit în acest proces. De asemenea, a apreciat implicarea tuturor participanților la elaborarea platformei digitale.
Lansarea Sistemului va economisi timpul, dar și banii operatorilor rutieri. Conform estimărilor, cheltuielile se vor reduce cu circa 200 mii de dolari anual. Aceasta constituie un sprijin considerabil pentru agenții economici și va facilita exporturile de mărfuri.
Prim-ministrul a menționat deschiderea Guvernului de la Chișinău pentru conlucrarea, în continuare, cu partenerii de dezvoltare din SUA pentru digitizarea altor servicii importante în beneficiul cetățenilor.