Starea de urgență în sănătate ar putea fi prelungită, anunță premierul

Starea de urgenţă în sănătate ar putea fi prelungită şi după 1 august 2020. Anunțul a fost făcut de premierul Ion Chicu în cadrul emisiunii „Moldova în direct” de la postul public de televiziune, comunică MOLDPRES.

Șeful cabinetului de miniștri a specificat că o decizie cu privire la starea de urgență în sănătate va fi luată vineri, 24 iulie, de către Comisia naţională extraordinară de sănătate publică.  El a adăugat că din cauza  numărului mare de infectări cu COVID-19, grădinițele nu se vor redeschide de la 1 august, însă acest lucru s-ar putea întâmpla din 1 septembrie.

„Din ceea ce vedem, deși avem diminuare, ea nu este cea pe care ne-o dorim, de aceea starea de urgență va fi prelungită. Nu vom putea deschide grădinițele de la 1 august, deja este clar, dar pregătim terenul pentru 1 septembrie ca să redeschidem și grădinițele, și școlile. Lucrăm la acele scheme de organizare a procesului educațional în școli de la 1 septembrie”, a remarcat Chicu.

Premierul a menționat că pandemia nu bate în retragere, iar oamenii trebuie să se adapteze realității și să își schimbe comportamentul. „Omenirea va trebui cumva să se adapteze la această nouă circumstanță a vieții. Trebuie să luăm în considerare acest factor în activitățile noastre cotidiene”, a spus Chicu.

Șeful executivului a comunicat că în capitală a fost deschis încă un centru de triere a persoanelor infectate cu COVID-19, pentru că primul nu mai făcea față numărului de solicitări.