Conform datelor oferite de Institutul Național de Sănătate Publică (INSP), până marţi, 18 august 2020, pe teritoriul județului Iași au fost confirmate 2.110 cazuri cu persoane infectate cu Covid-19 (cu 34 în plus față de ziua precedentă). Dintre persoanele confirmate pozitiv, conform Direcţiei de Sănătate Publică (DSP), un număr de 1.764 au fost vindecate şi externate (cu 25 în plus față de ziua precedentă). În județul Iași, în ultimele 24 de ore s-au înregistrat două decese în rândul persoanelor confirmate pozitiv. De la declanşarea pandemiei, în luna martie, şi până în prezent, numărul persoanelor din judeţul Iaşi care au decedat din cauza infecţiei cu virusul SARS-CoV-2 este de 82. În ceea ce priveşte situaţia la nivel naţional, potrivit informării date publicităţii de Grupul de Comunicare Strategică (GCS), până marţi, 18 august 2020, în România au fost confirmate 72.208 de cazuri de persoane infectate cu virusul SARS-CoV-2 (noul coronavirus). 33.135 de pacienți au fost declarați vindecați și externaţi şi 8.316 de pacienți asimptomatici au fost externați la zece zile după depistare. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare au fost înregistrate 1.014 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Cele mai multe cazuri de infectare cu noul coronavirus se înregistrează în Bucureşti (8.678), Suceava (4.966), Argeş (4.599), Braşov (4.003), Prahova (3.293), Galaţi (2.898), Dâmboviţa (2.656), Vrancea (2.207), Iaşi (2.110), Bacău (2.097), Timiş (1.977), Buzău (1.870), Ilfov (1.809), Neamţ (1.792), Bihor (1.745), Cluj (1.676), Arad (1.479), Hunedoara (1.392), Constanţa (1.354), Vaslui (1.330), Gorj (1.302), Brăila (1.295), Dolj (1.280), Botoşani (1.245), Sibiu (1.223), Mureş (1.202), Olt (1.085), Bistriţa Năsăud (1.033), Mehedinţi (996), Alba (931), Ialomiţa (886), Vâlcea (879), Maramureş (841), Harghita (637), Covasna (617), Giurgiu (549), Caraş Severin (499), Teleorman (471), Călăraşi (412) şi Tulcea (382), iar cele mai puţine în Satu Mare (173) şi Sălaj (276). Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 715 de persoane au fost reconfirmate pozitiv, din care 20 în judeţul Iaşi. Totodată, până acum 3.074 de persoane care au fost diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat. În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.118. Dintre aceștia, la ATI sunt internați 479 de pacienți. Până la această dată, la nivel național au fost prelucrate 1.542.094 de teste. Pe teritoriul României, 9.603 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolate la domiciliu, iar 5.648 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 26.956 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată se află zece persoane. (E.M.)