OUG pentru susţinerea programului IMM Leasing de echipamente şi utilaje, respinsă de Senat

Senatul a respins vineri, în plen, în calitate de primă Cameră sesizată, OUG 118/2020 privind Programul de susţinere a întreprinderilor mici şi mijlocii – IMM Leasing de echipamente şi utilaje prin care statul acordă facilităţi de garantare pentru finanţări. Proiectul de lege pentru respingerea ordonanţei a întrunit 73 de voturi „pentru”, 51 „împotrivă” şi o abţinere. Ordonanţa instituie un program de susţinere a întreprinderilor mici şi mijlocii pentru leasing de echipamente şi utilaje, care are ca obiect acordarea de facilităţi de garantare de către stat sub forma punerii la dispoziţia instituţiilor financiare nebancare înscrise în registrul special la Banca Naţională a României a unor plafoane anuale de garantare pentru finanţările de tip leasing financiar pentru achiziţionarea de echipamente IT şi tehnologia informaţiei, utilaje şi echipamente tehnologice. Potrivit raportului Comisiei economice a Senatului, programul vizează şi achiziţionarea de vehicule pentru transport mărfuri şi persoane în scop comercial necesare realizării activităţii IMM şi întreprinderilor afiliate care au un număr egal sau mai mare de 250 de angajaţi. Valoarea maximă cumulată a finanţărilor garantate de stat care pot fi acordate unui beneficiar este de 5 milioane de lei. Senatorul PSD Radu Oprea a susţinut că Programul IMM Leasing de echipamente şi utilaje „vine foarte târziu”, iar în forma prevăzută de Guvern va dezechilibra balanţa de plăţi a României. „Deja ne aflăm în toamnă, ne aflăm în septembrie şi vreau să atrag atenţia că acest program, aşa cum este el conceput astăzi, va defavoriza şi mai mult balanţa de plăţi a României, o va dezechilibra pentru că va finanţa utilaje din import şi lucrul acesta ar fi trebuit gândit astfel încât producţia internă să fie cea care să fie stimulată. Din păcate, nu se întâmplă aşa, Guvernul PNL nu a gândit acest lucru şi ne va costa pe toţi”, a afirmat Oprea. OUG 118/2020 privind aprobarea Programul de susţinere IMM leasing de echipamente şi utilaje va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz. (sursa: AGERPRES)