Firea, după Congresul PSD: A trecut vremea în care o singură persoană dicta ce trebuie să facă partidul

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a afirmat sâmbătă, la finalul congresului PSD, că „a trecut vremea în care o singură persoană dicta ceea ce trebuie să facă partidul”. „Suntem o echipă. Aşa cum s-a spus şi de la tribună – a trecut vremea în care o singură persoană dicta ceea ce trebuie să facă partidul. Suntem, să spun aşa, persoane din partid care ne-am înscris mai nou, cum sunt eu, sau persoane care sunt de 30 de ani în acest partid. Asta înseamnă că formaţiunea noastră politică este prietenoasă cu cei care vor să vină să lucreze alături de noi, dar cel mai important este că doreşte să fie reprezentativă pentru întreaga ţară”, a declarat Gabriela Firea într-o conferinţă de presă comună cu noua echipă de conducere a PSD, din care face parte. Potrivit acesteia, „a fi politician înseamnă să ştii să dăruieşti, să ştii să înţelegi, să ştii să te sacrifici la modul corect, cinstit al cuvântului, nu ca un slogan”. „Cred în continuare că revoluţia acestui partid stă în noi, aşa cum stă şi revoluţia din punct de vedere naţional în fiecare cetăţean. Iar dacă noi ne vom face treaba aşa cum este bine şi corect pentru cetăţeni, fără să introducem între priorităţile noastre teme false, teme pe care românii nu şi le doresc, asta înseamnă că am făcut un pas important pentru ca românii să nu mai considere politica o meserie foarte urâtă”, a adăugat Gabriela Firea. (sursa: AGERPRES)