Primăria vrea ca toţi elevii ieşeni să înceapă şcoala în clase

Primăria Municipiului Iaşi a definitivat protocolul privind desfăşurarea în cele mai bune condiţii a noului an şcolar, care va debuta pe 14 septembrie şi care urmează să se deruleze în condiţii maxime de protecţie sanitară ca urmare a pandemiei cu noul coronavirus. Potrivit primarului Mihai Chirica, dorinţa autorităţilor locale este ca procesul de învăţământ, în special cel preşcolar, dar şi cel gimnazial şi liceal, să se desfăşoare cu predilecţie cu prezenţa fizică, în clase, a elevilor. În urma întâlnirii pe care a avut-o, joi, la Palatul Roznovanu, cu Genoveva Farcaș, inspectorul general al Inspectoratului Școlar Județean Iași, precum și cu alți factori de decizie din zona managementului școlar, primarul Mihai Chirica a prezentat, în cadrul unei conferinţe de presă, principalele concluzii desprinse în urma dialogului cu reprezentanţii cadrelor didactice. Astfel, în ceea ce priveşte învăţâmântul preşcolar, fiecare grupă de grădiniță va trebui să fie împărțită în două sau trei subgrupe, în funcție de numărul de copii din întreaga clasă, asigurându-se pentru fiecare subgrupă un orar, astfel încât să poată trece prin tot ciclul educativ utilizând același educator, a explicat primarul Mihai Chirica. Educatorul va urma să facă ore suplimentare pentru a preda la toate aceste subgrupe. Se va învăța în două schimburi, de dimineață și după-amiază. În situația în care, prin împărțirea grupelor, nu se va reuși predarea lecțiilor necesare pe durata întregii zile, în interiorul aceleiași clădiri, pentru toate clasele, vor fi căutate săli suplimentare. „În momentul acesta, în proporție de 90%, niciun copil nu va părăsi grădinița, ci se va încerca, prin diminuarea orei de curs și condensarea pauzelor, să încapă toți în clădire. Vom avea nevoie de o mie de pătuțuri pliante pentru a reuși acest lucru, iar fondurile le vom obține solicitând o suplimentare a lor în cadrul ședinței de Consiliu Local de luni, 31 august”, a precizat primarul Mihai Chirica, care a adăugat că aceeași “rețetă” a divizării claselor în două sau trei grupe va fi aplicată și în cazul învățământului primar, gimnazial și liceal. “Toți elevii vor fi la școală, dar nu în același timp. Fiecare clasă va fi împărțită, la rândul ei, în două sau trei grupe, având contact educativ cu același profesor. La fel, se va învăța în două schimburi, unul de dimineață și celălalt de după-amiază. Clasele a VIII-a și a XII-a vor trebui să fie obligatoriu prezente la școală fizic, prin împărțirea claselor în două – trei subgrupe. Propunerea noastră este diminuarea orei de curs, dar nu mai puțin de 40 de minute, condensare de pauză, și învățatul în schimburi. Dacă sălile nu vor fi suficiente, am identificat săli excedentare la Liceul Petru Poni, Liceul Radu Cernătescu, Școala Alexandru Vlahuță și Școala George Coșbuc, unde vom transfera elevii în caz de nevoie. Unele școli au găsit de închiriat spații, noi urmând să le punem la dispoziție sumele necesare achitării chiriei”, a declarat primarul. Acesta a subliniat faptul că o parte dintre materii vor putea fi studiate și sâmbăta. De asemenea, a mai spus edilul, se are în vedere acordarea de sprijin didactic acolo unde situația o cere, prin contribuția elevilor din anii terminali ai Colegiului Pedagogic Vasile Lupu. “În cazul în care medicii din școli nu fac față la verificarea medicală a elevilor, se va apela la Direcția de Sănătate Publică (DSP) Iași pentru a pune la dispoziție studenți rezidenți sau din ani terminali pentru a face triajul epidemiologic în școli, la începutul fiecărei zile de curs”, a mai spus şeful municipalităţii ieşene. În acest context, primarul a anunțat că a cerut sprijin DSP ca tot personalul din sistemul educativ ieșean, aproximativ 10.000 de persoane, să fie testat la începerea anului școlar, pentru eventuala depistare a infecției cu SARS – CoV – 2. „Suntem pregătiți să facem orice efort ca să asigurăm începerea școlii în condiții cât mai sigure. Ne aflăm deocamdată în scenariul verde, dar există și posibilitatea intrării în scenariul galben. În această situație vom aplica alternanța dintre prezența fizică a elevilor în clasă și studiul prin intermediul internetului. Deja școlile au început să solicite echipamentele online pe care municipalitatea le achiziționează în urma unor proceduri de licitație cât mai rapide”, a subliniat primarul Mihai Chirica. (E.M.)