Chişinău, 1 sep. /MOLDPRES/. Actualul Parlament nu corespunde rezultatelor alegerilor din februarie 2019 și trebuie dizolvat. Declarația a fost făcută astăzi de către șeful statului, Igor Dodon, la finele ședinței tradiționale cu conducerea țării, comunică MOLDPRES.
Dodon a menționat că astăzi urmează să se întâlnească cu reprezentanții din conducerea celor două partide aflate la guvernare, pentru a discuta agenda acțiunilor următoare. Printre subiectele care vor fi discutate ar fi și scenariul privind modalitatea de dizolvare a actualului Parlament, pentru a organiza alegeri parlamentare anticipate.
„Eu cred că Parlamentul trebuie dizolvat, el nu mai reprezintă votul cetățenilor, după ce mai mulți deputați și-au părăsit fracțiunile”, a opinat Igor Dodon.
Șeful statului a precizat că, în următoarele două săptămâni, Biroului permanent al Legislativului se va convoca pentru a decide data primei ședințe plenare. El a adăugat că în câteva zile se va întruni și Executivul pentru a aproba un proiect de susținere a agricultorilor, care a fost avizat recent de FMI.