Grupul farmaceutic GlaxoSmithKline şi unul dintre partenerii săi, Vir Biotechnology, au început să testeze un anticorp experimental pe pacienţi aflaţi în primele faze ale maladiei COVID-19, intrând astfel în cursa mondială ce vizează găsirea unui tratament câştigător din rândul clasei promiţătoare a medicamentelor antivirale pentru a combate pandemia de coronavirus.
Producătorul britanic a anunţat luni că o injecţie singulară şi cu efect îndelungat va fi testată pe pacienţi diagnosticaţi recent şi care aparţin grupelor de risc, pentru a determina abilitatea tratamentului de a preveni spitalizarea persoanelor infectate, o etapă din evoluţia bolii care, în mod tipic, este critică.
GSK, care a anunţat în aprilie că va investi 250 de milioane de dolari în compania Vir Biotechnology, cu care va colabora pentru dezvoltarea şi testarea noului anticorp, se află în spatele altor producători farmaceutici care au ales să dezvolte medicamente din această clasă, informează Reuters, citată de Agerpres.
Regeneron, care lucrează deja la un anticorp produs în colaborare cu grupul Roche, aşteaptă să primească în luna septembrie datele iniţiale ale studiilor sale aflate în curs de desfăşurare şi care vizează o combinaţie de doi anticorpi dezvoltaţi pentru a combate COVID-19.
Eli Lilly, care colaborează cu compania de biotehnologie AbCellera, a început în primele zile ale lunii august o serie de teste pentru a vedea dacă anticorpul său poate să prevină infectările în azilurile de bătrâni. Un studiu separat, care testează acelaşi anticorp pe pacienţi recent diagnosticaţi cu COVID-19, ar putea furniza primele rezultate în luna septembrie sau în perioada imediat următoare.
Noul anticorp dezvoltat de GSK a fost creat, nu doar pentru a împiedica virusul să invadeze celulele umane, ci şi pentru a recruta celulele imunitare cu scopul de a ucide celulele deja infectate, care, dacă ar fi lăsate în viaţă, ar contribui la înmulţirea virusului în organism.
Noul anticorp a fost conceput pentru a rămâne eficient timp de mai multe luni în organism după o singură injectare şi să se ataşeze de o proteină din coroana externă a virusului SARS-CoV-2, care nu a prezentat până acum tendinţa de a suferi mutaţii.
După ce noul medicament va fi testat iniţial pe un grup de 20 de voluntari americani timp de două săptămâni în vederea demonstrării siguranţei sale, studiul va fi extins la 1.300 de pacienţi, pe plan global.
Grupul GSK consideră că rezultatele iniţiale ar putea deveni disponibile spre sfârşitul acestui an, iar rezultatele complete în primul trimestru al anului 2021, în timp ce medicamentul în sine ar putea fi comercializat în beneficiul primilor pacienţi înainte de luna iunie 2021.
Eforturile globale demarate pentru dezvoltarea unui vaccin împotriva noului coronavirus, care a făcut până acum peste 800.000 de victime la nivel mondial, au fost marcate recent de lansarea unor studii clinice ajunse în etapele lor finale, însă cercetările ce vizează dezvoltarea unor medicamente împotriva COVID-19 au cunoscut la rândul lor o dezvoltare puternică.
În timp ce una dintre abordări este aceea de a reprima o suprareacţie periculoasă a sistemului imunitar, denumită „furtună de citokine”, o altă abordare vizează folosirea anticorpilor pentru a împiedica virusul să invadeze celulele.
Anticorpii, parte a sistemului imunitar, sunt în mod normal creaţi din celule albe sangvine, ca reacţie la pătrunderea unei substanţe străine în organism.
Anumite companii farmaceutice, inclusiv AstraZeneca şi Molecular Partners, lucrează la dezvoltarea unor anticorpi monoclonali de sinteză, obţinuţi în bioreactoare pe bază de celule vii, pentru a asigura un atac mai bine ţintit asupra virusului.
Folosirea plasmei de la pacienţi care s-au vindecat de COVID-19, o substanţă ce conţine o gamă mai largă de anticorpi, reprezintă o abordare similară, care este însă afectată de o logistică mult mai complexă şi de o calitate mai puţin consistentă în comparaţie cu cea a anticorpilor de sinteză.
În studiile lor viitoare, GSK şi Vir Biotechnology intenţionează să testeze şi mai aprofundat capacitatea anticorpului lor de a preveni infectarea şi de a trata pacienţii care sunt deja internaţi în spitale. Cele două companii doresc să înceapă în acest an testarea unui al doilea anticorp obţinut în urma colaborării lor.