Turkish seismic research vessel Oruc Reis is escorted by Turkish Navy ships as it sets sail in the Mediterranean Sea, off Antalya, Turkey, August 10, 2020. Picture taken August 10, 2020. Turkish Defence Ministry/Handout via REUTERS ATTENTION EDITORS - THIS PICTURE WAS PROVIDED BY A THIRD PARTY. NO RESALES. NO ARCHIVE.

Atena a dezminţit discuţiile cu Ankara pentru detensionarea situaţiei din Mediterana de Est

Atena a dezminţit joi seară discuţiile cu Ankara pentru detensionarea situaţiei din Mediterana de Est, după un mesaj pe Twitter al secretarului general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, susţinând contrariul, scrie AFP.

„Informaţiile care au fost dezvăluite cu privire la presupuse discuţii tehnice cu NATO nu corespund realităţii”, a afirmat joi seară Ministerul grec de Externe într-un comunicat.

Potrivit mesajului pe Twitter al secretarului general al NATO, Grecia şi Turcia, membre ale Alianţei, „au convenit să înceapă discuţii tehnice la NATO” cu obiectivul de a preveni orice nou incident în Mediterana de Est, unde un vas turc de cercetări seismică însoţit de nave de război se află în apele teritoriale greceşti de la 10 august.

„Am reţinut intenţia secretarului general al NATO de a acţiona pentru a pune în aplicare mecanisme de detensionare militară. Cu toate acestea, detensionarea militară va avea loc numai odată cu retragerea imediată a tuturor navelor turce de pe platoul continental grec”, a adăugat diplomaţia de la Atena.

De la 10 august, Ankara a desfăşurat nava de cercetare seismică Oruc Reis însoţită de forţe navale pentru a proceda la explorări în largul insulei greceşti Kastellorizo, la 2 kilometri de coastele turceşti, într-o zonă bogată în hidrocarburi.

 


La sfârşitul lui august, tensiunea a crescut mai mult între Turcia şi Grecia, care au efectuat manevre militare rivale, prima cu Statele Unite, apoi cu Rusia, iar a doua cu Franţa, Cipru şi Italia.AGERPRES