Cod galben de averse şi vânt puternic

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, marţi dimineaţa, mai multe atenţionări nowcasting Cod galben de averse şi vânt puternic pentru judeţe din Transilvania, Moldova şi Muntenia, valabile în următoarele două ore.

Potrivit meteorologilor, până la ora 8:15, în judeţele Cluj (localităţile: Turda, Câmpia Turzii, Apahida, Viişoara, Mihai Viteazu, Tritenii de Jos, Frata, Cojocna, Ceanu Mare, Luna, Mociu, Călăraşi, Cămăraşu, Căianu, Cătina, Ţaga, Suatu, Sânmărtin, Geaca, Sănduleşti, Tureni, Pălatca, Aiton, Buza, Ploscoş) şi Bistriţa-Năsăud (localităţile: Bistriţa, Tiha Bârgăului, Teaca, Lechinţa, Bistriţa Bârgăului, Livezile, Chiochiş, Şieu-Măgheruş, Şieu, Matei, Şieuţ, Budacu de Jos, Mărişelu, Dumitriţa, Galaţii Bistriţei, Cetate, Urmeniş, Budeşti, Monor, Sânmihaiu de Câmpie, Milaş, Miceştii de Câmpie, Silivaşu de Câmpie), se vor semnala frecvente descărcări electrice, averse care vor cumula 20 – 25 l/mp şi intensificări de scurtă durată ale vântului.

Până la ora 13:00, în judeţele Galaţi, Brăila, Vaslui , Ialomiţa şi în zonele joase ale judeţelor Vrancea şi Buzău, se vor semnala intensificări locale ale vântului cu viteze la rafală de 55 – 65 km/h.

Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maxim 6 ore. AGERPRES