Fostul purtător de cuvânt al lui Traian Băsescu, în cea mai mare perioadă a timpului prezidențial petrecut la Cotroceni, Adriana Săftoiu, comentează nemilos pe pagina sa de facebook intervenția televizată a fostului președinte. Ceea ce a enervate-o cel mai tare a fost comentariul lui Traian Băsescu pe tema Ritzi . Săftoiu spune nici mai mult nici mai puțin decât că e un ”nesimțit”.”Doamnelor, Domnilor! Nu stiu ce credeti voi, dar eu despre cazul Ridzi (care are o situatie extrem de delicata si nu ar fi decent din partea mea sa spun public cu ce probleme medicale se confrunta cu cei doi copii de pana in trei ani) am o singura parere, acum dupa ce l-am auzit pe Basescu care s-a declarat dezamagit de cea care e incarcerata si care a refuzat sa scrie despre de ce si pentru cine facea acel spectacol: ca e pur si simplu nesimtit. Putea sa dea nenumarate exemple despre tineri ratati in politica, dar in cazul Ridzi putea sa taca! Aceasta e limita acestui ins!”. Comentariul este, venind de la un fost colaborator apropiat al lui Traian Băsescu, dintre cele mai îndârjite și agresive. ”Nesimțit”, ”putea să tacă” și ”limita acestui ins” adună, din câteva fraze, proiectilele Adrianei Săftoiu aruncate în portretul fostului ei șef pe care l-a apărat în numeroase situații delicate, când presa îl critica sever, cu argumente.(A.M. Press)