Parlamentul a votat majorarea salariilor profesorilor. PNL va contesta proiectul la CCR

Camera Deputaţilor şi Senatul au adoptat, marți, în plenul reunit, rectificarea bugetară, cu amendamentele PSD care stabilesc majorarea salariilor profesorilor din acest an și creşterea cu 40% a punctului de pensie. PNL a anunțat că va ataca la CCR proiectul de lege prin care s-a aprobat rectificarea bugetară. Parlamentul a abrogat astfel articolul din Ordonanța de Urgență privind rectificarea bugetară care amâna creşterea salariilor cadrelor didactice pentru anul viitor. Prin urmare, potrivit proiectului adoptat de parlamentari, salariile profesorilor ar urma să fie majorate din acest an. Liberalii au anunțat însă că vor contesta proiectul la Curtea Constituțională.

Ce prevede proiectul adoptat de Parlament în privința salariilor din educație:

Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului privind rectificarea bugetului de stat pe anul 2020 a fost adoptat cu 242 de voturi „pentru”, 148 „împotrivă și 11 abţineri. Guvernul a aprobat, în luna august, Ordonanța de urgență privind rectificarea bugetară, care stabilea ”aplicarea devansată a nivelului de salarizare stabilit pentru anul 2022, pentru personalul didactic de conducere şi personalul de îndrumare şi control din învăţământ, potrivit prevederilor art. 38 alin. (41) lit. c) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, va intra în vigoare de la 1 septembrie 2021”, preciza Ministerul Educației. ”Majorarea era prevăzută în Legea salarizării pentru anul 2022, dar a fost devansată și majorările au fost acordate mai devreme, ceea ce înseamnă că de la 1 ianuarie 2020 salariile pentru profesori au crescut cu 8% (prima tranșă). Practic, majorarea de 16% (tranșele a doua și a treia), care semnifică atingerea nivelului majorărilor prevăzute pentru anul 2022 și care a fost mutată pentru 1 septembrie 2020 (devansată, deci, cu doi ani), este acum prevăzută pentru 1 septembrie 2021. Mai exact, se menține un grafic de acordare a majorărilor stabilite inițial pentru anul 2022, mai devreme cu un an față de ceea ce s-a decis în Parlament”, explica MEC la momentul aprobării ordonanței. (sursa: www.sparknews.ro)