Breaking News

Propunerile părinților pentru schimbarea ordinului comun privind măsurile sanitare în școli

Părinții propun eliminarea măsurii conform căreia copiii de grădiniță de la grupa mică să păstreze distanța de un metru, prevăzută în ordinul comun al ministerelor Sănătății și Educației. Federația Națională a Asociațiilor de Părinți a trimis mai multe propuneri pentru schimbarea ordinului către ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, și către ministrul Educației, Monica Anisie. Printre propunerile de schimbare se află și cea prin care spațiile de joacă prevăzute cu jucării de exterior vor fi curățate, igienizate cu jeturi de apă și apoi dezinfectate cu soluții avizate pentru suprafețe, zilnic și înaintea începerii cursurilor fiecărui ciclu de învățământ. Părinții arată că această măsură este imposibil de respectat în cele mai multe unități de învățământ din varii motive: fie lipsa de personal care îndeplinească această sarcină, fie pentru că spălarea cu jet de apă a complexelor de joacă presupune formarea de bălţi în jurul acestora și le face implicit inutilizabile ulterior spălării etc. O altă propunere se referă la interacțiunea dintre elevi care nu au voie să se îmbrățișeze sau să își atingă reciproc mâinile. Părinții spun că această propunere poate afecta dezvoltarea psihologică a copilului preșcolar. (sursa: www.stiriedu.ro)