Numărul unităților de învățământ unde cursurile se desfășoară în scenariile roșu (online) și galben (mixt) a crescut joi față de ziua precedentă. Potrivit ultimelor informații oferite de Ministerul Educației, în scenariul doi funcționează 4.505 unități de învățământ (față de 4.406 miercuri), iar în scenariul trei – 313 unități de învățământ (față de 302 ziua trecută). Conform datele transmise de inspectoratele școlare județene (inclusiv al municipiului București) și centralizate de Ministerul Educației, joi, 24 septembrie, se înregistrează următoarea situație: – 12.838 de unități de învățământ în Scenariul 1 (S1): participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție sanitară – 4.505 de unități de învățământ în Scenariul 2 (S2). Acesta presupune participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție, respectiv revenirea parțială (prin rotație de una-două săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu și liceu, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție – 313 de unități de învățământ în Scenariul 3 (S3): participarea tuturor preșcolarilor și elevilor la activități/lecții online. Potrivit MEC, Consiliile de administrație de la nivelul fiecărei unități de învățământ adoptă propunerile de scenarii și, implicit, schimbarea acestora, în funcție de analiza situației epidemiologice efectuate de către direcțiile de sănătate publică și Institutul Național de Sănătate Publică, de infrastructura și de resursele existente în fiecare unitate de învățământ. Hotărârile privind scenariul de funcționare pe parcursul anului școlar se actualizează săptămânal sau ori de câte ori este nevoie. Citește și: Ministerul Educației, o nouă situație privind desfășurarea cursurilor: 302 unităţi de învăţământ sunt în scenariul 3, 4.406 – în scenariul 2. (sursa: www.sparknews.ro)