Mai multe unităţi de învăţământ din judeţul Iaşi îşi reiau începând de săptămâna viitoare activitatea în sistem „faţă în faţă”

Începând cu data de 06.10.2020 vor fi reluate cursurile școlare organizate în sistem ”față în față” în mai multe unităţi de învăţământ din judeţul Iaşi, care din cauza apariţiei unor cazuri de infectări cu virusul SARS-CoV-2 în rândul cadrelor didactice şi a elevilor şi-au desfăşurat până acum activitatea în regim online, au decis membrii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (ISUJ), întruniţi astăzi în şedinţă extraordinară la convocarea prefectului Marian Grigoraş, preşedintele acestui organism. Este vorba despre:

Grădinița cu program prelungit nr.12 Iași – grupa mică A,

Gradinita cu program prelungit nr 22 Iasi – grupa mijlocie C
Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi”, Iasi –  clasa a IX- a D
Școala gimnazială „Ion Simionescu”  Iași; – întreaga unitate școlară
Școala gimnazială, Grajduri, Structura Școala Primară Valea Satului – clasa I
Școala gimnazială „George Călinescu”, Iaşi – clasa a V-a C
Colegiul tehnic „Ioan C. Ştefănescu”, Iaşi – clasa a XII-a E
Școala gimnazială „Seven Hills International School”, Iași – Stage 6
Colegiul Național Mihail Sadoveanu Pașcani – întreaga unitate școlară
Liceul Teoretic „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi – clasa a IV-a
Școala gimnazială „D. D. Pătrăşcanu”, Tomeşti – clasa I A și clasa a III-a C

 

Inspectoratul Școlar Județean Iași are obligația de a comunica prezenta hotărâre unităților de învățământ preuniversitar menționate în prezenta hotărâre, în vederea ducerii la îndeplinire. (E.M.)