Biroul electoral al circumscripţiei electorale nr. 42 a Minicipiului Bucureşti a hotărât vineri să-şi decline competenţa către Biroul Electoral Central (BEC) în soluţionarea contestaţiilor şi anume soluţionarea solicitărilor de renumărare a voturilor la Sectorul 1 şi Sectorul 5, au declarat surse ale instituţiei, pentru News.ro. Decizia în şedinţa de vineri a biroului electoral municipal a fost luat cu opt voturi „pentru” şi şapte voturi „împotrivă”, au adăugat sursele citate.
Iniţial, biroul electoral sectorul 5 decisese renumărarea voturilor în câteva secţii de votare, potrivit anunţului candidatului PNL şi USR-PLUS la Primăria Sectorului 5 Cristian Băcanu.
De asemenea, PSD depusese o solicitare de renumărare a voturilor la Sectorul 1. Social-democraţii au avut şi o cerere de anulare a alegerilor în Sectorul 1.
Cu toate acestea, BEC a respins joi solicitarea PSD de a fi anulate alegerile din Sectorul 1.
Totodată, Biroul Electoral Central a emis o circulară care introduce reguli „în cazul în care birourile electorale de circumscripţie hotărăsc reverificarea datelor înscrise în procesele-verbale privind consemnarea rezultatelor votării”, ca răspuns la cererea de a da o interpretare unitară privind renumărarea voturilor făcută de Biroul electoral al circumscripţiei electorale nr. 42 a Minicipiului Bucureşti.
Circulara precizează că:
„În cazul în care birourile electorale de circumscripţie hotărăsc reverificarea datelor înscrise în procesele-verbale privind consemnarea rezultatelor votării, această procedură va fi efectuată cu respectarea strictă a prevederilor Hotărârii Biroului Electoral Central nr. 98/15.09.2020, ţinând cont de următoarele reguli:
1 În cazul încărcării în SIMPV a fotografiei unui proces-verbal care conţine neconcordanţe, corecturile datelor înscrise în acesta vor fi realizate de către preşedintele biroului electoral al secţiei de votare numai în baza hotărârii biroului electoral de circumscripţie comunală, orăşenească, municipală sau de sector al municipiului Bucureşti, la sediul acestora.
2 Orice alte modificări ale proceselor-verbale vor fi făcute numai în baza hotărârilor pronunţate ca urmare a soluţionării contestaţiilor prevăzute de art. 3 alin (1), de către biroul electoral de circumscripţie comunală, orăşenească, municipală sau de sector al municipiului Bucureşti, după caz, acestea urmând a fi asumate prin semnătura preşedintelui şi ştampila biroului electoral care a adoptat hotărârea (art. 5 alin. 3).
3 Birourile electorale de circumscripţie comunală, orăşenească, municipală sau de sector al municipiului Bucureşti verifică toate cele patru tipuri de procese-verbale privind consemnarea rezultatelor votării întocmite la nivelul unei secţii de votare în vederea asigurării coerenţei şi a întocmirii corecte a acestora (art. 7 alin. 1).
4 Verificarea anterior menţionată trebuie să asigure:
- a) Respectarea cheilor de control, înscrise în procesele-verbale privind consemnarea rezultatelor votării;
- b) Ca numărul alegătorilor înscrişi pe listele electorale, respectiv cel al alegătorilor prezenţi la urne, atât cel total, cât şi cel din fiecare tip de listă electorală în parte, să fie identic în toate cele patru tipuri de procese-verbale întocmite la o secţie de votare (art. 7 alin. 2).
5 Verificarea proceselor-verbale se realizează în prezenţa preşedinţilor birourilor electorale ale secţiilor de votare, precum şi a celorlaţi membri ai acestor şi a operatorilor de calculator care îi însoţesc. Eventualele neconcordanţe între datele înscrise în procesele-verbale se vor rezolva de către preşedinţii birourilor electorale ale secţiilor de votare pe baza materialelor utilizate în procesul electoral (art. 7 alin. 3).
6 Pot fi făcute corecţii ale cifrelor care atestă voturile valabil exprimate obţinute de partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale şi candidaţii indepedenţi numai ca urmare a hotărârilor biroului electoral de circumscripţie pentru soluţionarea unor contestaţii referitoare la valabilitatea unor voturi exprimate, care au fost stabilite, la nivelul secţiei de votare, ca fiind voturi nule (art. 7 alin. 6).
7 Este interzis să se efectueze alte tipuri de corecţii ale cifrelor ce atestă voturile valabil exprimate obţinute de partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale şi candidaţii independenţi (art. 7 alin 7)”. (sursa: www.news.ro)