Bruxelles-ul anunţă închiderea barurilor și cafenelelor

Cafenelele şi barurile se vor închide de joi dimineaţă pe întreg teritoriul regiunii Bruxelles pentru a stopa răspândirea noului coronavirus, care se accelerează în capitala Belgiei, au anunţat miercuri autorităţile, relatează AFP, potrivit agerpres.

Măsura este prevăzută să rămână în vigoare o lună, până pe 8 noiembrie. Consumul de alcool în spaţiul public este interzis şi în cele 19 comune ale regiunii Bruxelles-Capitale, a declarat o purtătoare de cuvânt a executivului regional. Restaurantele pot rămâne deschise.

Noile restricţii sunt similare cu cele care se aplică începând de marţi la Paris şi în cele trei departamente ale regiunii Ile-de-France.

Guvernul belgian a anunţat marţi că toate barurile şi cafenelele trebuie să închidă la ora 23:00 în toată ţara începând de vineri, premierul Alexander De Croo insistând asupra situaţiei „îngrijorătoare” din Belgia.

Preşedintele regiunii Bruxelles-Capitale, Rudi Vervoort, şi primarii celor 19 comune au decis miercuri că aceste restricţii nu sunt suficiente pentru a opri infectările pe acest teritoriu cu 1,2 milioane de locuitori.

Sălile de evenimente precum şi ceainăriile (care nu servesc neapărat băuturi alcoolice) vor trebui, de asemenea, să îşi închidă porţile, se arată într-un comunicat al executivului regional.

Belgia a înregistrat în ultimele şapte zile o medie zilnică de aproape 2.500 de noi infectări, o creştere cu 57% faţă de săptămâna precedentă.

Patru dintre cele zece comune din Belgia în care circulaţia virusului este cea mai intensă se află în regiunea Bruxelles: Bruxelles-Ville, Molenbeek-Saint-Jean, Schaerbeek şi Anderlecht.