Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a anunțat, joi, că în această primăvară va avea loc, la Craiova, o ședință comună a guvernelor României și Bulgariei.
„Am discutat împreună cu omologul meu și pregătirea următoarei ședințe comune de guvern a celor două state. E vorba despre a treia ședință comună de guvern. E un instrument extrem de important pentru promovarea cooperării bilaterale privilegiate dintre cele două țări”, a spus Aurescu, în cadrul unei conferințe de presă comune cu omologul său bulgar, Daniel Mitov.
Ministrul de Externe al Bulgariei, Daniel Mitov, a avut, joi, consultări oficiale cu șeful diplomației române, Bogdan Aurescu. În cadrul convorbirilor, cei doi oficiali au abordat atât teme aflate pe agenda bilaterală, cât și pe agenda europeană.