Kelemen Hunor susţine că ministrul Muncii nu cunoaşte „nici legislaţia în vigoare, nici realitatea”

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, susţine că ministrul Muncii nu cunoaşte „nici legislaţia în vigoare, nici realitatea”, adăugând că „singura soluţie este demiterea imediată sau demisia” Violetei Alexandru.

„Am citit declaraţia ministrului Muncii despre problemele legate de salarizarea angajaţilor din aparatul propriu al Direcţiilor Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC). Potrivit doamnei ministru, încasarea salariului de către preşedintele Consiliului Judeţean trebuie să reprezinte o garanţie că angajatorul – Consiliul Judeţean – are fonduri şi pentru achitarea salariilor angajaţilor. În consecinţă, doamna ministru a decis că ar fi logic să iniţieze o petiţie în acest sens”, afirmă, luni, Kelemen Hunor.

Liderul UDMR critică această iniţiativă şi spune că, iniţial, a crezut că „este vorba despre o glumă mai puţin reuşită”.

„Adică, un ministru, în loc să se ocupe de rezolvarea problemelor din sistemul de protecţie socială şi să-şi asume responsabilitatea funcţiei ministeriale, lansează petiţii şi împinge responsabilitatea dincolo de limita bunului simţ. Îmi este foarte clar că doamna ministru nu cunoaşte legislaţia în vigoare, nu cunoaşte nici realitatea şi nu îşi asumă pe deplin răspunderea funcţiei pe care o deţine. Din punct de vedere politic, juridic şi moral nu pot decât să îi acord nota 1. Singura soluţie acum este înaintarea demisiei sau demiterea imediată a doamnei ministru. Mergând pe logica doamnei ministru pot să consider că, dacă ea şi-a încasat salariul, înseamnă că sunt bani şi pentru creşterea pensiilor şi pentru dublarea alocaţiilor”, a susţinut Kelemen Hunor.

Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru, a anunţat, pe 30 octombrie, că a iniţiat o petiţie pentru dreptul la salariu al angajaţilor din aparatul propriu al Direcţiilor Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului.

 

Într-o postare pe Facebook, Violeta Alexandru argumentează că încasarea salariului de către preşedintele Consiliului Judeţean trebuie să reprezinte o garanţie că angajatorul – Consiliul Judeţean – are fonduri şi pentru achitarea salariilor angajaţilor.

„M-am hotărât să iniţiez Petiţia pentru dreptul la salariu al angajaţilor din aparatul propriu al DGASPC-urilor. Petiţia ‘Salariul preşedintelui Consiliului Judeţean se încasează după ce se plătesc salariile angajaţilor!’ susţine revendicările salariaţilor din aparatul propriu al Direcţiilor Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului adresate ordonatorului de credite care trebuie să le plătească salariile. Dacă preşedintele Consiliului Judeţean şi-a încasat salariul în această lună înseamnă că sunt bani pentru salarii. Cer să li se plătească şi oamenilor salariile”, a transmis Violeta Alexandru. AGERPRES