Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Iaşi a anunţat luni, 2 noiembrie, apariţia unui nou focar de COVID-19 la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sfântul Spiridon” din municipiul Iaşi – Clinica Diabet şi Boli Metabolice unde, în urma testărilor epidemiologice, şase cadre medicale au fost depistate potzitiv cu noul coronavirus. Cadrele medicale respective au fost contacţi ai unor pacienţi pozitivi. Prin urmare, persoanele confirmate au fost izolate la domiciliu, iar contacţii direcţi plasaţi în carantină, ancheta fiind în desfăşurare, precizează reprezentanţii DSP într-un comunicat. De asemenea, Direcţia de Sănătate Publică a actualizat luni, 2 noiembrie, numărului de persoane confirmate cu noul coronavirus în cadrul a două focare de COVID-19 din judeţ, după cum urmează: * Institutul de Psihiatrie „Socola” Iaşi – Secţia Psihiatrie Cronici Bârnova , unde au fost confirmaţi cu COVID-19 încă cinci pacienţi şi doi salariaţi. În cazul acestui focar, iniţial au fost confirmate cu noul coronavirus 61 de persoane (55 pacienţi şi şase cadre medicale). Cadrele medicale pozitive sunt izolate la domiciliu, iar pacienţii pozitivi sunt izolaţi în spita, fiind evaluaţi de un medic infecţionist. Ancheta rămâne în derulare * Spitalul Clinic de Urgenţă „Prof. Dr. Nicolae Oblu” – Secţia Neurochirurgie 2, unde au fost confirmaţi cu COVID-19 încă un pacient şi un infirmier. În cazul acestui focar, iniţial au fost confirmate cu noul coronavirus 9 persoane (patru pacienţi, un medic, un brancardier şi trei infirmieri). Salariatul depistat pozitiv a fost izolat la domiciliu. (E.M.)