Începând de joi, 5 noiembrie, activitatea în spațiile închise a restaurantelor, barurilor și cafenelelor, precum și cea din sălile de cinema și spectacol din municipiul Iaşi va fi suspendată timp de 14 zile, iar purtarea măştii de protecţie sanitară devine obligatorie inclusiv în spaţiile deschise. Măsurile au fost aprobate în această după amiază de membrii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Iaşi, întruniţi în şedinţă extraordinară la Prefectură, unde au analizat situaţia epidemiologică la nivelul municipiului Iaşi, unde rata de incidenţă a cazurilor noi de coronavirus înregistrate în ultimele 14 zile, raportate la mia de locuitori, a depăşit valoarea de 3 la mia de locuitori. În cadrul aceleiaşi întâlniri, CJSU a adoptat o hotărâre potrivit căreia începând de luni, 9 noiembrie, activitatea unităților de învățământ preuniversitar din municipiul Iași va fi suspendată în sistemul față în față, activitatea didactică urmând a se desfăşura exclusiv în sistemul online în următoarele două săptămâni. În altă ordine de idei, având în vedere creșterea explozivă a numărului de infectări cu noul coronavirus în municipiul Iași, creșterea dramatică a numărului de decese și numărul de pacienți internați în secțiile de Anestezie şi Terapie Intensivă, în scopul protejării și susținerii sistemului medical, primarul Mihai Chirica a anunţat că ia în calcul ca începând de săptămâna viitoare, la nivelul municipiului Iaşi să fie propuse şi adoptate şi alte măsuri de prevenire şi combatere a pandemiei de COVID-19. Conform datelor oferite de Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP), până miercuri, 4 noiembrie, în judeţul Iaşi au fost confirmate 11.662 de cazuri cu persoane infectate cu COVID-19, din care 363 cazuri noi înregistrate în ultimele 24 de ore (225 în municipiul Iaşi). Alte oraşe care au anunţat intrarea în scenariul roşu, din cauza depăşirii indicelui de infectare de 3 la mia de locuitori în ultimele 14 zile sunt, pe lângă Bucureşti şi Cluj, Timişoara, Arad şi Sibiu. (E.M.)