Președintele Uniunii Scriitorilor din România, Nicolae Manolescu, le propune editorilor ca valoarea timbrului cultural să rămână 2% pentru un exemplar, în loc de un leu, cât prevede în prezent proiectul de lege. „Rămâne 2% procentul pe exemplare, după socotelile noastre era mai bine un leu și, dacă nu erați atât de porniți pe noi, lăsam și la 0,50 bani. (…) Nu avem nicio pretenție să plătiți de la început nu știu ce sume. Spuneți că sunt mari și scumpesc cartea. (…) Nu vrem astea, ca să nu spuneți că scumpim cartea, nu o scumpeam nici așa, fiindcă timbrul acela de un leu venea în locul acestuia de 2%”, a afirmat Nicolae Manolescu într-o conferință de presă susținută luni la sediul UNITER din Capitală, la care au participat președinții celor șase uniuni membre ale Alianței Naționale a Uniunilor de Creatori (ANUC). El a precizat că dorește să se găsească o modalitate prin care editurile să se achite de obligațiile pe care le au. „Nu vrem conflicte, rămânem pe 2%, vorbim cu legiuitorul, nu cerem să plătiți înainte și cu asta am încheiat. Noi alte pretenții nu avem”, a spus președintele USR. Manolescu a mai spus că modul cum se va plăti taxa de timbru va trebui să fie reglementat „de legiuitor”, după ce legea va fi votată. „Asta este de acum treaba legiuitorului, nu mai este a noastră, pentru că nu mai privește de fapt timbrul, privește modul de controlare al tirajelor. Prin urmare, va fi o modalitate în care editorul nu va cumpăra asta în valoare de 2%, ci cel mult în valoare de 0,014, atâta costă o hologramă sau un timbru fizic. Dar asta este treaba legiuitorului, nu mai este a noastră. La 100 de exemplare, înseamnă un leu”, a apreciat Nicolae Manolescu. El a adăugat că este de acord cu suma, care este absolut „neînsemnată” și „vine după vânzare și în funcție de vânzare”. Adrian Iorgulescu, președintele Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România (UCMR), a spus că „timbrul s-a născut ca o necesitate a culturii românești, nu a uniunilor de creatori, pentru a susține proiecte și programe ale culturii naționale, întrucât statul nu are capacitatea de a finanța proiecte și programe pentru cultură”, precizând că interesul a fost să facă o lege veche, ineficientă să devină una eficientă. „Interesul nostru a fost să modificăm legea nu pentru a majora sumele, ci pentru a-i pune pe cei care au de plată să le plătească cu adevărat. Asta este toată discuția”, a apreciat Iorgulescu. El a declarat că timbrul nu va fi plătit de editori, ci de „cumpărătorul de carte sau de CD sau de cel care merge la concert”.