Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a precizat vineri că şi România va fi afectată de încetinirea ritmului de livrare a dozelor de vaccin anti-COVID de către producătorul Pfizer, dar campania de vaccinare va continua, având în vedere că ţara noastră dispune de o rezervă de doze.
„Şi România va fi afectată, livrările în următoarele trei săptămâni vor fi micşorate. Vom putea continua această campanie, pentru că în acest moment avem o oarecare rezervă, care, pe de-o parte, ne asigură acel rapel de care au nevoie cei care s-au vaccinat deja cu prima doză şi avem, de asemenea, o rezervă de circa 100.000 de vaccinuri. Cu această rezervă şi cu vaccinurile pe care le mai primim putem merge mai departe. Nu la viteza pe care ne-am dori-o. Menţionez încă odată: principala problemă pe care o să o avem în perioada următoare nu va fi viteza cu care vaccinăm, ci va fi numărul de vaccinuri. Şi asta nu e o problemă a României, e o problemă la nivel european şi la nivel global”, a declarat Vlad Voiculescu într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.
”Pfizer lucrează din greu pentru a furniza mai multe doze decât era prevăzut iniţial anul acesta, cu un nou obiectiv declarat de două miliarde de doze în 2021”, a justificat grupul american într-un mesaj trimis AFP. AGERPRES